* Tânărul a pierdut controlul volanului în timp ce butona la aparatul de radio
Neatenţia, coroborată cu lipsa de experienţă au constituit combinaţia fatală în cazul unui accident de circulaţie produs la sfârşitul săptămânii trecute pe drumul judeţean ce leagă Puieştiul de Râmnicu Sărat.
* Tânărul a pierdut controlul volanului în timp ce butona la aparatul de radio
Neatenţia, coroborată cu lipsa de experienţă au constituit combinaţia fatală în cazul unui accident de circulaţie produs la sfârşitul săptămânii trecute pe drumul judeţean ce leagă Puieştiul de Râmnicu Sărat. Accidentul s-a soldat cu decesul unei femei de 48 de ani şi rănirea altor trei persoane, totul petrecându-se într-o secundă de neatenţie a unui şofer care îşi obţinuse permisul de conducere abia de cinci luni. Victimele se aflau în maşina condusă de acesta, deplasându-se duminică în jurul orei 11 dinspre Râmnicu Sărat către Puieşti. Şoferul, în vârstă de 21 de ani, îşi obţinuse permisul în luna februarie şi încă nu era pe deplin stăpân pe volan, dar se pare că nu conştientiza acest lucru, permiţându-şi să-şi concentreze atenţia şi către alte activităţi în timp ce conducea, fără a bănui ce se poate întâmpla într-o astfel de situaţie.
Astfel, la un moment dat s-a apucat să butoneze la aparatul de radio de la bordul maşinii, cu intenţia de a schimba frecvenţa, coborându-şi o clipă privirea pe ecranul acestuia. Nu s-a gândit nici măcar să reducă viteza, aşa că în momentul în care era concentrat asupra aparatului de radio, a pierdut controlul volanului, iar maşina a pătruns imediat pe contrasens, ieşind apoi în afara carosabilului. Din păcate, pe traiectoria sa se afla un pom de care autovehicului s-a izbit cu violenţă, în urma impactului puternic, o pasageră de 48 de ani aflată în maşină decedând pe loc. Alţi doi pasageri au fost răniţi, la fel şi şoferul, care s-a ales însă cu răni superficiale ce nu au impus internarea, aşa cum s-a întâmplat în cazul celorlalţi doi.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului au concluzionat că accidentul s-a produs pe fondul neatenţiei la volan şi a lipsei de experienţă, fapt pentru care şoferul de 21 de ani este în prezent cercetat penal pentru ucidere din culpă.