Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a identificat o nişă pe piaţa forţei de muncă ce ar conduce la diminuarea numărului de persoane fără serviciu. Mai exact, pe lângă bursele organizate la nivel naţional, instituţia a organizat în plan local, burse ori de câte ori agenţii economici au solicitat angajarea a mai mult de zece persoane. Despre această nouă preocupare a AJOFM, de a veni în sprijinul angajatorilor, dar şi al şomerilor, a vorbit directorul instituţiei, Ionel Tociu, în şedinţa Colegiului Prefectural, atunci când subprefectul Sorin Gheroghe a remarcat scăderea şomajului pe timp de toamnă, ca noutate în peisajul economic buzoian, şi ca urmare a bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată în luna octombrie. „Nu a crescut numărul de concedieri la sfârşitul anului. Mă uit la bursa locurilor de muncă din 30 octombrie. Aţi spus că după această dată numărul şomerilor a scăzut”, a spus subprefectul Sorin Gheorghe.
„În judeţul Buzău, orice angajator care solicită angajarea a mai mult de zece persoane, organizăm pentru acesta bursă în instituţie. Am avut bursa locurilor de muncă, nu numai cele organizate pe hârtie acolo, adică cele organizate la nivel naţional. Am organizat foarte multe burse pentru multinaţionale din Ardeal sau din parcul industrial Ploieşti, care au venit să recruteze forţă de muncă din Buzău; am organizat burse şi pentru angajatorii din Buzău. Ultima bursă a locurilor de muncă a fost acum o săptămână, pentru fosta <Avicola>. Bursa a fost organizată la agenţie, unde am încercat să-i ajutăm să recruteze, având mai mult de zece persoane pe care vroiau să le angajeze”, a precizat directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu.
Cei mai mulţi şomeri provin din rândul beneficiarilor Legii 416
La finele anului 2016 şi începutul lui 2017, în baza de date a AJOFM au intrat foarte multe persoane care au rămas fără locuri de muncă ca urmare a desfiinţării ori restructurării unor societăţi, se arată în raportul AJOFM către Instituţia Prefectului, care explică situaţia care a condus la creşterea ratei şomajului în prima parte a acestui an şi care a continuat cu luna august, lună în care au fost puşi în plată şi absolvenţii de licee, promoţia 2017. În aceeaşi perioadă, pe lângă restructurările amintite, AJOFM semnalează şi o scădere a ofertei de locuri de muncă, situaţie care s-a făcut resimţită şi pe parcursul burselor organizate de instituţie, ca măsuri active pentru ocuparea forţei de muncă. Pe parcursul acestui an, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a organizat trei burse, la care 154 de agenţi economici au făcut o ofertă de 1.590 locuri de muncă. Oferta cea mai mare de locuri de muncă a fost făcută de 71 de agenţi economici la bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, din luna octombrie, când au fost puse la bătaie peste 700 de joburi. Participarea cea mai numeroasă din partea persoanelor fără un loc de muncă a fost în luna aprilie, la bursa generală a locurilor de muncă organizată de AJOFM. Atunci s-au prezentat în faţa angajatorilor 1144 de persoane, dintre care 313 au fost angajate pe loc, alte 581 fiind selectate pentru interviu. Din păcate, la bursa pentru tineri organizată de Agenţia pentru Ocuparea Forţei de muncă în luna iulie au participat doar 49 de şomeri dintre care 25 de tineri. Atunci, opt tineri au fost încadraţi, 24 de persoane fiind selectate de angajatori pentru interviu, dintre care 16 tineri. La bursa locurilor de muncă din octombrie au fost încadraţi 116 absolvenţi din cele 1.019 persoane participante, dintre care 739 absolvenţi.
În balanţa care stabileşte rata şomajului Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă atârnă greu şi şomerii care provin din rândul beneficiarilor Legii 416/2001. Judeţul Buzău are o medie lunară a numărului de şomeri în evidenţă şi plată de 16.808, dintre aceştia în jur de 2.000 indemnizaţi, iar restul de aproximativ 14.000 neindemnizaţi. Dintre aceştia din urmă, cei neindemnizaţi, beneficiari ai Legii 416/2001, aproximativ 9.000 nu au minimum de studii gimnaziale pentru a îndeplini prima condiţie de a fi cuprinşi la programe de formare profesională.