Viorel Ion va fi de miercuri viceprimar

După un an și o lună de la vacantarea unui post de viceprimar al municipiului prin demisia lui Andrei Neder, începând de miercuri Buzăul va avea un nou viceprimar, care va completa echipa Constantin Toma – Ionuț Apostu. Viorel Ion, ales în anul 2016 pe listele Partidului Social Românesc, care s-a înscris recent în Alianța Li­beralilor și Democraților va ocupa postul lăsat liber de Neder, care, la rândul său, a devenit viceprimar din partea ALDE.

Viorel Ion are 52 de ani, s-a născut la Mărăcineni, și este unul dintre cei mai buni fotbaliști pe care i-a dat Buzăul. El a jucat, în perioada 1986-2008, la echipele Oțelul Galați, Steaua, Bochum (Germania), Rapid, Rulmentul Alexandria, Dunărea Galați și, bineîn­țeles, Gloria Buzău. Între 1991 și 1997 a fost selecționat de patru ori în echipa națională a României, iar începând din 2005 a antrenat echipele Drobeta Turnu Se­verin, Dacia Unirea Brăila, CS Otopeni și Gloria Buzău. De numele lui Viorel Ion se leagă și parcursul Gloriei din Liga a III-a în Liga I din perioada 2005-2008.

Viorel Ion se află la al doilea mandat de consilier local, după cel din legislatura 2004-2008, când a reprezentat în deliberativul munici­piului Partidul Democrat. El a dat dovadă, și în ultimii patru ani, de o poziție corectă în calitatea de consilier local, refuzând să facă jocurile grupării din jurul lui Adrian Mocanu care, după ce a părăsit partidul fondat de Mircea Geoană migrând către Partidul Mișcarea Po­pulară, apoi către Alianța Liberalilor și Democraților, pentru a reveni în PMP, au ținut sub control aleșii locali ai PSRo. Acum el se alătură consilierilor Aurel Stănculea și Kati Orzea, care au refuzat să părăsească ALDE odată cu Mocanu & Co pentru a se înscrie în PMP.

 

2 comentarii la „Viorel Ion va fi de miercuri viceprimar”

  1. Vai de noi ,de natie ciudata ce suntem,nu se gasea un om de valoare,de calitate,un intelectual veritabil in Buzau,ptr aceasta functie,nuuu trebuie puse toate nulitatile.ce anume-l recomanda pe acest nimeni,ptr aceasta functie?De fapt ce ma mir,avem si am avut in parlament,astfel de nimeni,asa ca la nivel local devine o „valoare”.

  2. viorel tocmai a fost rasplatit pe spatele buzoienilor,pt ca omul nu stie ce-i de capul lui ,confunda un leptop cu aragazul,
    da’ asa-i la romani da-i intruna cu sinecurile

Comentariile sunt închise.