Violent cu manifestanții dar protector cu „Daddy”, jandarmul bătăuș din Piața Universității este buzoian

Jandarmul filmat, sâmbătă, în timp ce lovea cu pumnul un manifestant în vârstă în Piața Universității, este buzoian, scrie jurnalista Ramona Ursu pe pagina sa de Facebook. Răducu Șerban, în vârstă de 33 de ani, s-a născut și a copilărit la Padina, și a fost identificat ca fiind una și aceeași persoană care îl proteja cu mare dăruire pe președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, cu ocazia unei prezențe a acestuia la audieri, în dosarul Tel Drum, la sediul Direcției Naționale Anticorupție.

„Am stat de vorbă câteva minute cu jandarmul pe care l-am văzut filmat cum loveşte în oameni la protestul de ieri din Bucureşti. Nu ştiu ce va face Jandarmeria, dar vă zic ce am reuşit eu să vorbesc azi (duminică, n.r.), telefonic, cu acest jandarm şi ne mai lămurim noi apoi ce va fi cu ancheta internă. Îl cheamă Răducu Şerban, are 33 de ani, spune că lucrează de zece ani în Jandarmerie şi de loc e din comuna buzuiană Padina. Acum e într-o cercetare disciplinară, după incidentul de ieri.

Imediat după ce i-am spus cum mă numesc şi că-s jurnalist (explicându-i, apoi, că cel puţin la mine pe Facebook voi publica ceea ce discutăm), fără să apuc să-l întreb încă nimic, mi-a zis aşa: Cred că nebun nu ştiu dacă mă puteţi considera. Am primit ordin să nu dau informaţii la presă şi nu pot mai multe să fac în momentul ăsta.

I-am zis că nu-l consider nebun, nici nu spusesem aşa ceva, doar că aş vrea să ştiu ce s-a întâmplat acolo, pentru că nu eram de faţă şi am văzut un filmuleţ în care se vede cum loveşte în protestatari care nu erau violenţi. Iar explicaţia lui este asta: Dacă vedeţi toate ordinele după care ne executăm activitatea şi toate tehnicile de intervenţie pe care noi le avem şi gradualitatea folosirii forţei, cred că o să vă daţi seama că, dacă nu mai puteam face faţă folosind forţa fizică, următorul pas era să folosim tot mijloacele corporale. După aceea, sunt mijloacele intermediare şi, după aceea, armele de foc. A fost următorul grad, din momentul în care în cordonul acela nu mai făceam faţă. Era spart cordonul şi am intervenit acolo unde erau probleme.

L-am întrebat dacă pe el l-a lovit vreun protestatar sau dacă a fost insultat. Zice că nu, dar că ar fi procedat după manual, asta deşi niciun alt jandarm din jurul lui nu a procedat la fel ca el, din contră, l-au oprit atunci când a început să lovească în oameni: S-au auzit multe, dar nu pot spune că era ceva la adresa mea personal. Şi nici eu nu am identificat pe cineva care să execute acele lovituri de oprire. Erau lovituri de oprire în zona braţelor, în principal. Rămâneţi înapoi, rămâneţi pe loc înapoi!, atât, asta era scopul acelor lovituri. Pentru că nu mai făceam faţă fizic decât să împingem şi primisem ordin să nu se spargă barajul acolo. Sunt măsuri graduale şi, la momentul în care una dintre măsuri se dovedeşte a nu mai fi suficientă pentru a asigura ordinea publică, intervenim gradual cu alte tehnici care sunt în regulamentele noastre, în manualele profesionale ale jandarmilor.

Apoi, fără să-l întreb ceva de Dragnea, ci doar de unde e el de loc (voiam să-mi confirm că e din Padina, aşa cum ştiam eu), jandarmul Răducu Şerban a ţinut să-mi spună că nu e din Teleorman şi că nu am nicio legătură cu domnul Dragnea, nicio legătură, jur pe ce vreţi dumneavoastră. Eram atunci lângă el pentru că eram de serviciu (explica poza de anul trecut, în care apare protejându-l pe Liviu Dragnea la DNA). Dacă eram de serviciu, ce trebuia să fac? Nu trebuia să fiu acolo?. Apoi, da, mi-a confirmat şi că el e din Padina.

L-am mai întrebat dacă e sigur că, în afara acelor lovituri de oprire, aşa cum spune el că a folosit la protestele de ieri, nu exista vreo altă modalitate de a interveni fără, totuşi, să lovească oameni. Nu ştiu dacă e sigur că asta a fost cea mai bună soluţie, el zice că nu a făcut-o cu ură sau cu vreun alt scop: Nu-mi dau seama, în momentul acela trebuia să îndepărtăm oamenii care împingeau gardurile cu braţele. Nu am vrut să aduc imaginea asta a Jandarmeriei. M-am uitat şi eu pe imagini şi nu arată bine. Doar că sunt nişte lovituri de oprire şi atât, nu de a face rău cuiva, nu-s cu ură. Eram într-un dispozitiv, nu ştiu dacă mai sunt filmat şi în altă parte. Dar eu de foarte multe ori sunt cel cu calmul, care încearcă să discute foarte mult cu cetăţeanul şi încearcă să îi explice măsurile noastre. Eu aveam informaţii în cască că s-a aruncat cu garduri în jandarmi. Nu sunt începător, de un deceniu lucrez în Jandarmerie. Asta e interesant, dacă e aşa, anume că jandarmilor li s-a transmis că se aruncă cu garduri în ei. E interesant cine din Jandarmerie și de ce le-ar fi transmis asta jandarmilor, pentru că eu nu ştiu să fi avut loc astfel de incidente în stradă.

Acum, ce pot eu să vă mai spun e că, încă din prima discuţie telefonică de vreo zece minute pe care am avut-o cu el (pentru că am discutat de două ori), se vedea că e speriat. De patru ori m-a întrebat cum mă cheamă, s-a scuzat pentru asta şi mi-a explicat că nu se simte bine. Omeneşte, pot înţelege că nu se simte bine, dar, deocamdată, uitându-mă din nou la filmuleţul acela, la felul în care au reacţionat ceilalţi jandarmi, care l-au oprit pe Răducu Şerban din a mai lovi oameni, ce pot spune e că, dacă eşti jandarm şi te lasă nervii atunci când ai în faţa ta zeci de mii de oameni, poate nervoşi şi ei, dar care nu sunt violenţi, atunci nu prea ai ce căuta în uniforma asta. Dar vom vedea ce va mai zice şi Jandarmeria. Dacă şi când va mai zice ceva.

Pentru că am vrut să văd ce mai spun şi alţi oameni care l-ar putea cunoaşte pe jandarm, l-am sunat pe primarul din Padina, Ionel Chiriţă (PNL). L-am întrebat dacă îl cunoaşte, dacă îi ştie familia, ce fel de oameni sunt etc. Primarul zice că Răducu Şerban a plecat din localitate după ce a terminat acolo opt clase, a mers la liceu în Buzău şi, apoi, a făcut Academia. Ionel Chiriţă mai spune că Şerban a fost un copil eminent, dar că nu ştie prea multe despre activitatea lui de acum şi că speră că ce s-a întâmplat a fost doar o întâmplare nefericită.

Sora lui Răducu Şerban este profesoară în Padina. Şi cu dumneaei am vrut să discut puţin, dar tot ce mi-a spus a fost că nu vrea să amestece familia în asta şi că nu poate comenta. Ceea ce, desigur, e de înţeles.

Altfel, despre încrengăturile PSD din Padina şi din Buzău, în general, cu sau fără legătură cu ce am scris mai sus, vă mai povestesc altă dată”, a scris pe Facebook Ramona Ursu.

 

6 comentarii la „Violent cu manifestanții dar protector cu „Daddy”, jandarmul bătăuș din Piața Universității este buzoian”

  1. Mai Ioane, prin EU autoritățile pun tunurile cu apă și gaze lacrimogene pe oamenii care se asociază in grupuri organizate și perturba ordinea publică. Dar noi suntem ONG-uri și avem voie sa protestăm cum vrem…

  2. Se cam exagereaza. Jandarmul isi face datoria, si punct. Din filmare se vede ca loveste umarul si bratele celor care imping gardul, astfel incat aceia sa nu mai impinga. DE CE sa impinga blocajul? protestatarii protesteza in locul permis si atat. Cand invadeaza locul nepermis, ISI ASUMA! Asta e treaba jandarmului. E pus sa protejeze un obiectiv. Obiectivul, la un moment dat, poate fi si un copil! Pentru ce avem „forte de ordine”? sa pastram ordinea. Daca se spargea blocajul si trebuia sa foloseasca spray sau bastonul, cum era? Nici vorba de „bataus”! acum ce urmeaza? O DEMITERE? o „demisie de onoare”?

    cam multa isterie in atitudinea „jurnalistului de serviciu”, Ramona Ursu: suna primarul, suna subiectul anchetei (interesant ca i-a gasit si nr de tel!) o cauta pe sorasa (wau!), e gata si poza cu „Erdogan”, pun pariu ca are pe maneca plus inca o filmare, daca nu doua, cu „batausul” ei pt noua eco-propaganda, like on Facebook!

    Nu aclam atitudinea jandarmului, spun doar ca jandarmul si-a facut datoria! sa gandim la rece…

  3. Mai Giovanni..mergi si tu prin EU. si vezi cum se pdocedeaza acolo cu prtestatarii..iar conducatorii auto sa stii ca sunt foarte politicosi.

  4. Omul a executat un ordin și a procedat ca la manual. Huligani și golani sunt cei care participa la mitinguri neautorizate și perturba ordinea și liniștea publică. Acei protestatari au dorit să blocheze o artera rutiera. Ce se întâmpla doamna „jurnalist” daca erați in trafic și atingeați pe un protestatar cu mașina ? Dar știu că nu se putea intampla așa ceva pentru că domnia voastră se afla pe trotuarul ocupat abuziv și nu în auto.

  5. Jandarmul violent este buzoian din Padina.
    EL bate manifestantii, iar sora lui, profesoara de Geografie la Școala Padina, are dosar penal pentru ca bate elevii.
    Iar primarul din Padina, un Goliat de 2 metri, dacă îl superi, te amenință că a făcut box în tinerețe. Așa ca nu este întâmplător ca il considera pe jandarm un copil eminent.
    Eminenții sunt in top la Padina, în materie de violență, impostura, minciuna și intriga.
    A tunat și i-a adunat!

    • Pentru unul caruia iti este frica de tot ,chiar si de femei , domnule fost director unforgiven, sunteti destul de curajos in spatele tastaturii . Baiatul ala a luat din prima incercare la academie , a muncit , munceste , isi face treaba. Hey , mr unforgiven , get a life ! Wife,kids, friends, u know , life i say !

Comentariile sunt închise.