Victorie aşteptată pentru buzoieni în derby-ul cu Olimpia

Gloria Buzău – Olimpia Râmnicu Sărat: 4 – 1, (2 – 1)

Fotbaliştii Gloriei Buzău nu au avut nicio emoţie în derby-ul judeţean disputat în faţa formaţiei Olimpia Râmnicu Sărat. Trupa antrenată de Marian Roşu a făcut instrucţie cu plăpânzii jucători râmniceni şi s-a impus, fără să calce pedala de acceleraţie, cu 4 la 1. Culmea, cei mai buni jucători ai râmnicenilor au fost doi jucători care s-au şcolit la gruparea din Crâng.

În minutul 7, Marius Lazăr, fostul mijlocaş al Gloriei Buzău din liga secundă, a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă, obţinând, astfel, o lovitură de la 11 metri. Alexandru Vlaicu a înscris de la punctul cu var pentru 0 la 1, printr-o „scăriţă” de toată frumuseţea. „Glorioşii” au revenit rapid, graţie reuşitelor semnate de Valentin Lungoci, în minutul 13, şi Mircea ­Ghe­orghe, în minutul 14. 2 la 1 a fost şi scorul consemnat la pauză pe tabela arenei din Crâng.

În repriza secundă, Dan Percă a „semnat” o dopietta după ce a început jocul din postura de rezervă. Mijlocaşul buzoian a înscris în minutele 69 şi 78, stabilind, astfel, rezultatul final. Buzoienii şi-au îndeplinit obiectivul, obţinând trei puncte şi sunt deja cu gândul la meciul decisiv cu Axintele.

 

„A câştigat cel mai bun”

 

Din partea formaţiei râmnicene nu a fost prezent la conferinţa de presă niciun oficial. Contactat telefonic pentru a-şi expune părerea vizavi de meciul cu Gloria, tehnicianul Olimpiei a declarat: „A fost un meci viu disputat, în care cel mai bun a câştigat. Noi suntem o echipă în reconstrucţie, în timp ce Gloria Buzău este o echipă care trage la promovare. Consider că elevii mei şi-au făcut datoria pe teren şi rezultatul reflectă diferenţa dintre cele două formaţii”.

 

Scopul scuză mijlocele

 

Marian Roşu, tehnicianul Gloriei Buzău, s-a declarat mulţumit de prestaţia jucătorilor săi, precizând, la finalul întâlnirii cu Olimpia, că cele trei puncte au fost mai importante decât spectacolul fotbalistic: „Sunt mulţumit de punctele obţinute astăzi (n.r., vineri). Consider că am făcut un meci bun. Am avut şi momente mai puţin bune dar, per total, sunt mulţumit de evoluţia jucătorilor. Deja suntem cu gândul la partida de la Axintele, acolo unde trebuie să obţinem cele trei puncte”.

 

Axintele, lider în clasamentul meciurilor de „acasă”

 

Antrenorul buzoienilor a comentat succesul obţinut de formaţia din Axintele pe teren propriu în faţa Victoriei Chirnogi. Ialomiţenii s-au impus cu 2 la 1, după ce au marcat golul victoriei în minutul 81. „Era de aşteptat. Axintele a câştigat toate meciurile de pe teren propriu. Suntem conştienţi că ne aşteaptă un joc dificil, însă avem încredere în capacităţile jucătorilor noştri şi credem cu tărie în şansa noastră. Pentru Gloria Buzău nu există altă variantă la Axintele decât victoria. Acolo se joacă totul”, a precizat Marian Roşu.

 

Fără probleme înaintea confruntării cu Axintele

 

Înaintea jocului cu liderul din C2, tehnicianul buzoian a precizat că nu vor fi schimbări majore în „unsprezecele” de start: „Nu cred că avem ce schimba. Probleme mari nu avem. Trebuie să găsim soluţii în motivarea lor pentru acest joc, pentru că majoritatea jucătorilor sunt tineri şi trebuie să le inducem o stare de concurs. Mental, mai avem un pic de lucrat. Avem o săptămână în care putem pune la punct ultimele aspecte legate de acest joc. E prematur să vorbim acum despre cine va începe jocul cu Viitorul Axintele. Trebuie să ne concentrăm şi să realizăm ce şansă avem peste 7 zile”.

Vinerea viitoare, Gloria Buzău va întâlni Viitorul Axintele, liderul din C2. Înaintea confruntării directe buzoienii sunt pe locul doi, la şase puncte în spatele ialomiţenilor, dar şi cu un meci mai puţin disputat.

 

Autocare pentru suporteri

 

Conducerea buzoienilor a conştientizat importanţa partidei pe care Gloria o va disputa vineri la Axintele. Oficialii buzoieni vor pune la dispoziţia microbiştilor buzoieni două autocare, pentru a face deplasarea în comuna ialomiţeană. Suporterii care vor să însoţească formaţia buzoiană în Ialomiţa trebuie să fie prezenţi vineri, la ora 13,00, în faţa arenei din Crâng.