Cu doar patru zile înainte de întâlnirea dintre Gloria Buzău şi Viitorul Axintele, considerat meciul anului în fotbalul buzoian, având în vedere însemnătatea matematică pe care o au cele trei puncte puse în joc vineri, publicăm o fotografie realizată cu mai bine de un deceniu în urmă.
În ipostaza alăturată se află jucătorii Gloriei Buzău la capătul stagiunii 2001 – 2002, sezon care a consemnat revenirea în liga secundă a „glorioşilor”, după un an de exil. Printre cei care se află în fotografia alăturată sunt Ion Viorel (antrenor şi jucător), Adrian Oancia, Marius Mindileac Daniel Gae, Valentin Calafantea şi Bogdan Cotolan.