Vezi la ce gest a recurs un buzoian deținut pentru a nu fi transferat la București

Un buzoian, deținut în Penitenciarul Focșani, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani, luni noapte, cu un cui înfipt în cap și o lingură în stomac, pe care o înghițise. În urma gestului la care a recurs, el și-a perforat doar pielea capului, nu și cutia craniană. Deținutul, de 35 de ani, din Buzău, care are de executat o pedeapsă

de trei ani de închisoare pentru furt calificat, a refuzat ca medicii să-i scoată cuiul. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 23.00 și înainte de a ajunge la spital, deținutul a primit îngrijiri medicale la infirmeria Penitenciarului,  potrivit Monitorul de Vrancea.

La Unitatea de Primiri Urgențe, deținutul nu a vrut să colaboreze cu cadrele medicale. El a refuzat să-i fie extras cuiul din cap. În ceea ce privește lingura pe care a înghițit-o, i s-a făcut o radiografie, iar cadrele medicale spun că aceasta va fi eliminată. La UPU, deținutul a fost diagnosticat cu „corp străin la nivel frontal (cui) și corp străin la nivel abdominal (lingură)“. După ce a fost investigat, deținutul a ajuns din nou la Penitenciarul Focșani, unde este ținut sub observație. Marți, deținutul a acceptat să-i fie scos cuiul din cap, dar nu a mai ajuns la spital.

Deținutul a recurs la acest gest deoarece nu dorea să fie transferat la București, având în vedere că în zilele următoare are termen într-un dosar. Probabil că s-a gândit ce și cum să facă pentru a nu fi trimis la București, iar concluzia a fost că motivele ­me­dicale sunt cele mai ­cre­dibile pentru a nu se prezenta în fața judecătorilor. A scăpat de proces doar pentru moment. Potrivit reprezentanților Penitenciarului Focșani, va fi întocmit raport de incident și va fi informat și judecătorul delegat, urmând a fi stabilite ce măsuri vor fi luate în acest caz. Buzoianul a ajuns în Penitenciarul Focșani în luna decembrie a anului trecut, după ce, anterior, și-a ispășit o parte din pedeapsă prin alte penitenciare din țară.

    Nu este prima dată când un deținut recurge la un astfel de gest, din diferite motive. Un caz asemănător s-a înregistrat anul trecut. Atunci, un alt deținut, tot din Buzău, a ajuns la spital tot cu un cui înfipt în cap și o coadă de lingură în stomac. Bărbatul, care avea 35 de ani, era cunoscut cu afecțiuni psihice. El a recurs la acest gest din cauza faptului că boala sa se agravase, având în vedere că refuzase să-și mai ia medicația. După ce a fost stabilizat de medicii de gardă, bărbatul a fost transferat la Secția de Psihiatrie, dar și el a refuzat internarea și tratamentul recomandat.