Cu încă patru aparate puse la dispoziţie de IHS, unitatea sanitară va intra în contract cu Casa de Asigurări pentru derularea de proceduri de dializă pentru pacienţi care au nevoie de supraveghere medicală în spital şi pentru alte afecţiuni
Noua locaţie a Centrului de Nefrologie şi Dializă IHS Buzău a fost inaugurată vineri în prezenţa familiei Sofianos, proprietarii firmei SoftMedica, care deţine mai multe astfel de centre medicale în Sud-Estul Europei, a preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, a preşedintelui Comisiei de Nefrologie din Ministerul Sănătăţii, prof. univ. dr. Gabriel Mircescu, a directorului Spitalului Judeţean Buzău, Marius Anastasiu, fiind prezente, de asemenea, zeci de cadre medicale precum şi reprezentanţi ai administraţiei locale.
Noul Centru este o investiţie privată ce depăşeşte 3 milioane de euro, cu aparatură de ultimă generaţie şi saloane moderne. Aici, pot efectua dializă peste 200 de persoane din judeţul Buzău care suferă de afecţiuni severe ale rinichilor şi care depind de aparatul de filtrat sângele. ,,Judeţul Buzău contabilizează la acest moment 215 cazuri de pacienţi care au nevoie de proceduri de dializă. Aproximativ o treime dintre ei sunt pe dializă peritonală. Este un foarte bun exemplu de parteneriat public-privat, pentru că într-o asemenea conjunctură economică pe care o traversează ţara – ştiţi foarte bine care este starea de subfinanţare a sistemului public de sănătate din România -, un asemenea proiect nu ar fi putut să fie realizat doar cu bani publici. La momentul de faţă, toate dotările care existau în vechea locaţie din cadrul Spitalului Judeţean ne-au fost donate şi, cu încă patru aparate noi din partea IHS-ului, ceea ce ne permite şi nouă – şi avem documentaţia aprobată – ca, începând cu acest an, să putem derula, într-un regim contractual cu Casa de Asigurări de Sănătate, contracte pentru proceduri la un număr de pacienţi adaptat pe algoritmul de desfăşurare pe aceste patru aparate, ceea ce va crea posibilitatea ca anumiţi pacienţi care au o încărcătură suplimentară de patologie şi care au nevoie şi de o supraveghere pe specialităţile pe care le are Spitalul Judeţean sau chiar în condiţii de terapie intensivă, să nu mai fie deplasaţi între această locaţie şi locaţia Spitalului Judeţean. Şi în plus, ne creează şi posibilitatea de a avea nişte venituri suplimentare prin acest contract pe care îl avem cu Casa Naţională“, a spus managerul Spitalului Judeţean Buzău, dr. Marius Anastasiu.
Mulţi dintre pacienţi fac naveta la Centrul din Buzău şi de trei ori pe săptămână – transportul pacienţilor atât către, cât şi de la centru fiind asigurat de o firmă de transport medical şi decontat de stat – alţii fac hemodializă peritoneală la domiciliu. Pentru pacienţii care duc o luptă crâncenă cu boala, deschiderea noului centru este o adevărată rază de speranţă, mai ales că toate serviciile sunt gratuite. ,,Ne aflăm într-o casă nouă şi de astăzi cei 215 buzoieni se vor putea trata în condiţii mult mai bune. Am avantajul să vizitez această unitate şi vă pot spune că este cu totul altceva decât suntem noi obişnuiţi să vedem în Buzău până acum. Sper că în acest an să mai avem parte de două astfel de inaugurări, Ambulatoriul de specialitate şi Maternitatea. Întotdeauna, sănătatea este unul din indicatorii bunăstării populaţiei într-o zonă şi ce se întâmplă astăzi arată că suntem pe un drum bun“, a declarat Cristinel Bîgiu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău.
Şi preşedintele Comisiei de nefrologie din Ministerul Sănătăţii, prof. dr. Gabriel Mircescu, prezent la inaugurarea celui mai modern centru de dializă al IHS, a declarat că astfel de investiţii private s-au întâmplat în România în peste 70 de locuri, dar nu toate arată ca cea de la Buzău. Anul trecut, la nivel naţional erau contabilizaţi peste 10.000 de bolnavi trataţi prin hemodializă şi dializă peritoneală, 90 la sută dintre ei în centre private. Faptul că banii alocaţi pentru genul acesta de tratament au fost mai bine folosiţi în condiţii de privatizare a permis realizarea acestor investiţii.
De la 50 la 215 pacienţi
Centrul de dializă din cadrul Spitalului judeţean Buzău s-a deschis în anul 1999, când au fost preluaţi 50 de pacienţi care făceau dializă în diferite centre universitare; ulterior a numărul acestora a depăşit 130 de pacienţi, fiind în creştere continuă, din 2005 calitatea serviciilor oferite crescând considerabil. La acest moment, cei 215 pacienţi ai Centrului beneficiază de toate cele patru tipuri de terapii – hemodializă convenţională, hemodiafiltrare, dializă peritoneală continuă ambulatorie şi dializă peritoneală automată. În viitor, gama de servicii va fi completată cu serviciile de ambulator care va permite îngrijirea pacienţilor în diferite stadii de boală cronică de rinichi, continuând cu toate tipurile de tratament de substituţie, cu accent pe dializa peritoneală care se efectuează la domiciliul pacientului.
Compania International Healthcare Systems a luat fiinţă în 2004 şi este lider în calitatea serviciilor medicale de nefrologie şi dializă. Totodată, IHS este membră a unui grup de companii din domeniul medical care activează în patru ţări din sud-estul Europei. „Facem parte dintr-o echipă care acum 15 ani a hotărât în acest judeţ să înfiinţeze un centru de dializă, cu sprijinul autorităţilor locale, naţionale şi mai ales cu sprijinul echipei medicale de aici“, a precizat Georgios Sofianos, administratorul IHS.
Compania tratează, în prezent, prin profesionalismul celor 500 de specialişti dedicaţi, un număr de peste 1.500 de pacienţi. Noul Centru de Nefrologie şi Dializă Buzău, situat chiar lângă Spitalul Judeţean, poate deservi şi pacienţi din alte judeţe. În Centru lucrează aproximativ 60 de cadre medicale, medici specialişti, asistente şi un psiholog.
{vsig}articole/2013/05/27/dializa{/vsig}