Din punct de vedere administrativ, a pendulat satul între județele Râmnicu Sărat, Brăila și Rm. Sărat și Brăila – județ ce va apărea după 1540, când pierdeam portul în fața otomanilor. Un Vlaicu de aici era amintit în octombrie 1578 pentru un proces la Deșirați. Intre întăririle de la Bărbunceștii Buzăului din 17 iunie 1623 se amintea și de partea lui Stoica din Iași (Iasu).
Moșia de aici aducea localitatea din nou în documentele vechi odată cu achiziția negustorului brăilean Badea, din 26 iunie 1633. În hrisovul de întărire, de două ori i se va sublinia acestuia calitatea de prieten al domnitorului Matei Basarab ceeace nu era puțin pentru acele vremuri. Bogatul negustor din kaza (raia) va achiziționa moșia, contra sumei de 5.500 de aspri, de la cinci moșneni începând cu Stoica Hileanu, Stoica Gelosul și Popa Dragnea. Relativ la ultimul se va menționa că acesta avusese partea sa, de cumpărătoare „de la jupânița Mihna și de la jupânița Marica Călugărița, fiica lui Mihalcea Banul, însă partea cumnatului său Vlaicul și a lui Filip și a lui Balea frații preotesei Sorei, toată moșia câtă se va alege dintr-a celorlalți frați de moșie de preste tot hotarul din hotar până în hotar”. Dincolo de întinderea deosebită, în lungul drumului comercial de o importanță deosebită, delimitarea hotarelor aducea o serie de toponime „din miezul pe drumul Brăilei până în gorganul Uturii și d-acia din Utură pe hotarul Orleștilor până în gorganul Drăgăicei (…) alături cu Comăneștii până în drumul Tătarului pe dată pe drum până în gorganul sec, și iar pe drum până în Ianca Spini și până în Caliciul”.
,,Și Sființia Ta nu vii să-ți cauți moșiile”
Fiind om al domniei achiziția sa se va dovedi a fi „productivă” pentru aceasta prin posibilitățile informative vis-a-vis de kazaua Brăilei. Informațiile erau culese, în principal, de la haslăi, denumire mai veche a locuitorilor raialelor. Trecerea, prin danie, în proprietatea Episcopiei se va petrece în 25 iunie 1651.
Dumitru de la Iasu avea mari probleme în primăvara lui 1650 cu jupânul Bade(a) care îi viza ocina. Se va ajunge la documentul din 20 aprilie în care boierii, care cercetaseră cauza, arătau că Badea „n-are nemica ce cade năpaste în spinare lu Dumitru, fără lucru”. Limbajul din actul scris de logofătul Stan din Buzău denotă o oarecare depărtare de cel oficial, al cancelariei domnești, dar este mai direct și mai clar în finalul său. O ceartă aplanată printr-o înțelegere între părți se producea pentru o moșie în 6 august 1650, probabil la Ciortanul în Argeș. Protagoniști erau Negoiță paharnicul și Badea din Brăila. Vel stolnicul Barbu va scrie actul de împăcare „s-au tocmit înaintea noastră și se nu meargă la divan și să ție Negoiță păharnicul cumpărătoarea”. Jupânul Badea, în 25 octombrie 1652 era pomenit ca închinător al moșiei sale de aici către Episcopie. Acum el se trezise cu moșia împresurată de clucerul Negoiță care pretindea că a cumpărat-o. Revoltat că episcopul locului nu reacționase Badea îi scria „Și sființia ta nu vii să-ți cauți moșiile mănăstirii, cum le caută și alți părinți, ci taci”. Supărarea era reală, de unde și constatarea „Dar dacă faceți așa, boierii cum vor să-și mai dea moșiile pre la mănăstire, că nu voi le căutați, că le iau alții ?”. Chestiunea, dincolo de reproșul îndreptățit, ținea de frica de a nu rămâne cu vechile obiceiuri creștine neîmplinite – „și sunt boierii fără de pomană” – dar și de nesiguranța salvării sufletului și prin danii. Biserica Negustori (Greci) din Buzău este legată de acest negustor de frunte al epocii.
Șase boieri era luați pe răvașe domnești și, în 5 februarie 1653, „pentru o parte de moșie de la Iasul, a lu Dumitru și a frățini-său, lu Ivanu”.
Apar arionii și gulienii
Mihalcea, fiul clucerului Negoiță din Cândești se va vedea implicat într-un proces, cu negustorul Ene de la Brăila, pentru o moșie de aici în 24 octombrie 1664. O întărire pentru Arion, nepotul lui Badea de la Brăila se va face după un proces în 29 iunie 1699. Dedu Arion îi scria episcopului Ștefan la 26 august 1722 că și el avea aici o moșie. În numeroasele procese generate de moșia episcopală de aici se poate aminti și cel din 2 octombrie 1747 când trei boieri – Șt. Dudescu, Toma Guliano și Toma Arion – reclamau Episcopia pentru călcare. La 9 noiembrie 1747 se alegeau hotarele dintre moșiile episcopale dinspre cele ale lui Toma Arion. Pentru partea lui C. Copcea se emitea o poruncă isprăvnicească pentru împietrire, la 25 mai 1749. Pe vremuri de restriște pentru vânzător, 20 februarie 1778, reușea Toma Arion să mai cumpere o bucată de moșie. Prezența unui hotarnic era reținută în 20 iunie 1836 implicat fiind Ioan Vernescu care va insista în delimitarea proprietății. Astfel, Radu Merea, dar și alți locuitori depuneau mărturie la hotărnicie în 27 mai 1837. Acestea ar fi datele „din vechime” ce reflectă oamenii cu problemele lor legate de regimul proprietăților imobile.
Alexandru Gaiță este istoric și cercetător la Arhivele Naționale Buzău