Teodor Năstase a fost concediat de la Herghelia Rușețu
Medic veterinar și fost șef al Hergheliei Rușețu, Teodor Năstase, și soția sa, Lucreția, fost director al Stațiunii de Dezvoltare pentru Ovine Rușețu, au fost demiși din funcțiile pe care le aveau în cadrul instituției și concediați. Cei doi soți au contestat în instanță decizia de concediere, termenele pentru soluționarea dosarelor fiind stabilite în data de 8 februarie pentru Lucreția Năstase și 20 februarie pentru soțul acesteia.
Teodor Năstase, care se declară urmaș al lui Preda Buzescu, a solicitat autorităților județene retrocedarea a 63.000 de hectare de pădure în Munții Buzăului, reprezentând 10 la sută din suprafața județului Buzău. Având depus la dosar un arbore genealogic cu rădăcini pornind încă din anul 1723, la începutul anului 2010, magistrații de la Judecătoria Pătârlagele i-au dat câștig de cauză medicului veterinar, decizia acestora fiind atacată cu recurs de Instituția Prefectului, procesul fiind strămutat, la cererea revendicatorului, la Tribunalul Sălaj. Ca urmare a finalizării procesului, magistrații au admis recursul formulat de comisiile de fond funciar ale Prefecturii Buzău și a Primăriei Nehoiu împotriva deciziei Judecătoriei Pătârlagele, care îi dăduseră câștig de cauză lui Teodor Năstase și au decis ca „urmașul lui Preda Buzescu” să nu fie împroprietărit în niciuna dintre cele nouă localități din care solicita păduri.
Zona care ar fi trebuit să devină proprietatea moștenitorului cuprinde și două rezervații naturale, respectiv Siriu și Penteleu, precum și terenuri ce aparțin unor persoane fizice și juridice. Suprafața pe care Teodor Năstase o câștigase în instanță se întindea pe localitățile Cislău, Colți, Nehoiu, Gura Teghii, Pătârlagele, Siriu, Brăești, Bozioru și Cozieni.