Buzoienii „sechestrați” în oraș pentru a nu fi prinși în iadul înghețat

Toate ieșirile din municipiu au fost închise în cursul zilei de ieri, în timp ce sute de persoane au rămas blocate în nămeți

Viteza vântului a atins 100 de kilometri pe oră, iar vizibilitatea pe șosele a fost sub 5 metri

Stare de necesitate în tot județul după prima ninsoare serioasă a acestei ierni, Buzăul numărându-se printre cele mai afectate județe din țară, cu majoritatea drumurilor blocate și sute de oameni rămași captivi ore în șir printre nămeți. Poblemele majore  au început să apară de miercuri după-amiază, după ce un TIR a derapat și a ajuns de-a curmezișul DN2 E85, pe raza localității Mihăilești, blocând traficul spre și dinspre București. Mașinile aflate în trafic în zona respectivă au oprit și s-au încolonat pe ambele sensuri, în timp ce ninsoarea nu contenea, iar zăpada era adusă permanent de vânt pe șosea. Vântul sufla cu viteze între 80 și 100 de kilometri pe oră, iar în scurt timp cele 80 de autoturisme și 40 de camioane blocate pe drumul european au fost aproape îngropate în zăpadă. Pentru ca numărul mașinilor blocate să nu mai crească, traficul a fost deviat pe DN 1B, iar autoritățile au demarat operațiunile ce se impuneau pentru a le veni în ajutor. Importante efective de polițiști, jandarmi, lucrători de la ISU, militari și lucrători de la Drumuri Naționale au fost trimise în zonă împreună cu patru camioane cu tracțiune 6X6, misiunea principală fiind evacuarea celor câteva sute de persoane care se aflau în mașinile prinse în zăpadă. Din cauza vântului puternic, a vizibilității reduse și a zecilor de mașini blocate, intervenția utilajelor de deszăpezire a fost serios îngreunată, cele mai eficiente dovedindu-se a fi lopețile cu care au acționat forțele de intervenție.  97 dintre persoanele rămase între nămeți, în special șoferii camioanelor, care pretextau că transportă diferite mărfuri, au refuzat să-și părăsească vehiculele, restul fiind evaczați și cazați la sediul Primăriei din Mihăilești și la Hanul Ovidiu, primind totodată ceai cald și pături. În total, până ieri la prânz, de pe raza întregului județ fuseseră evacuate 525 de persoane care nu și-au mai putut continua drumul din cauza zăpezii. Tot până ieri la amiază, efectivele de poliție rutieră dislocate pe toate drumurile cu probleme din județ au depistat și 12 autovehicule care nu erau dotate cu cauciucuri de iarnă, șoferii în cauză fiind amendați și fiindu-le reținute certificatele de înmatriculare.

 

          Ambulanțe escortate de militari, pompieri și drumari

          Pe lângă problemele de pe DN2 E85, alte 12 drumuri județene și patru drumuri naționale au fost parțial blocate sau închise, punând în dificultate echipajele de la Ambulanță, care au fost solicitate la câteva urgențe majore. Între Boboc și Poșta Câlnău, o ambulanță a rămas blocată în nămeți și a fost necesară intervenția lucrătorilor de la ISU și a mai multor membri din cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență al comunei pentru a scoate vehiculul din zapada care depășea un metru înălțime. Câteva ore mai târziu, în satul Lunca un alt autoturism care transporta un pacient ce avea nevoie de dializă a rămas blocat în zăpadă, șoferul fiind nevoit să sune la 112 și să ceară ajutor, întrucât viața pasagerului său era pusă în pericol. O ambulanță care venea de la București, unde transportase un pacient, a fost direcționată către Amaru, acolo unde fusese solicitat ajutor pentru o femeie gravidă, însă vehiculul fost prins în blocajul creat pe DN2 E85, pacienta fiind transportată cu sprijinul ISU Prahova la spitalul din Mizil. În acest timp, echipajul ambulanței care a rămas blocată a acordat asistență medicală celorlalte persoane aflate în aceeași situație.

          La Movila Banului, o altă ambulanță a avut nevoie de ajutorul militarilor de la U.M. 01671 și al localnicilor din Rușețu pentru a răzbate prin nămeți și a ajunge la o pacientă care fusese victima unei agresiuni.

          În fine, în alte două cazuri, drumul ambulanțelor a fost deschis de utilajele de deszăpezire ale drumarilor pentru a ajunge la un copil de patru ani din Nenciulești, care perezenta simptomele unei intoxicații grave și la un alt pacient de cinci ani din Racovițeni, suspect de peritonită. Ambii pacienți au fost preluați și transportați la Spitalul Județean.

          De asemenea, la șindrilița, în județul Ilfov, un alt echipaj de la SAJ Buzău era ieri la datorie de mai bine de 24 de ore, acordând îngrijiri medicale celor blocați în această zonă. Conform declarațiilor asistentei șef Rodica Corneci, echipajul a plecat miercuri la prânz cu un pacient care trebuia să ajungă la București, iar la întoarcere a rămas prins în trafic în dreptul localității șindrilița. Echipajul a fost direcționat către o școală, unde au fost cazate persoanele evacuate din celelalte vehicule, asigurând asistența medicală a acestora timp de mai bine de 24 de ore. „Au fost acolo mai multe persoane care au suferit atacuri de panică, diabetici și hipertensivi, care nu și-au mai putut lua tratamentul, echipajul de pe ambualnța noastră fiind singurul personal specializat care le puatea acorda îngrijiri. Au lucrat mai bine de 24 de ore și acum am înțeles că s-a mai eliberat drumul și că se pregătesc de plecare, urmând să ia cu ei și un copil de 7 luni, care are unele probleme”, a declarat Rodica Corneci, asistentă șef din cadrul SAJ Buzău.

 

          Din oraș nu s-a mai ieșit decât cu trenul

          În cursul zilei de ieri, sitauția a continuat să fie critică pe majoritatea drumurilor din județ, la primele ore ale dimineții fiind blocat și DN1 B, singurul pe care se mai putea ajunge la București. Probleme au apărut și pe pe DN2  E85, între Râmnicu Sărat și Focșani, pe DN2 B spre Brăila. Practic, oricine ar fi ieșit din oraș risca să rămână înzăpezit, indiferent în ce direcție s-ar fi îndreptat. Mai existau încă mașini blocate în nămeți și, pentru ca numărul acestora să nu mai crească, autoritățile au decis încă de dimineață să închidă toate ieșirile din oraș.

          Astfel, la fiecare ieșire, polițiștii au  constituit baraje și nu au permis niciunui vehicul să părăsească orașul. De baraje au putut trece doar mașinile care veneau din cealaltă parte, intrând în municipiu, șoferii acestora povestind că abia reușiseră să răzbată prin nămeți.

          Majoritatea conducătorilor auto au înțeles, dar au existat și cazuri când polițiștii au trebuit să ducă muncă intensă de lămurire, nu doar cu șoferii, ci și cu cei care erau dispuși să pornească pe jos să înfrunte viscolul.

          În Bariera Brăilei și la ieșirea spre Râmnicu Sărat s-au format cozi imense de camioane, care au așteptat ore în șir ca vremea să se mai îmblânzească și utilajele de deszăpezire să le elibereze calea pentru a-și putea continua drumul. Singura modalitate de ieșire din oraș a fost ieri pe  calea ferată, dar și aici trenurile au avut întârzieri mari din cauza vremii.

 

          Salvați de la îngheț

          La Cilibia, doi gălățeni au fost salvați de la îngheț de polițistul de la post ajutat de câțiva localnici, după ce oamenii au făcut un apel la 112. Rămăseseră înzăpeziți, iar după o vreme petrecută în mijlocul zăpezilor, nu au mai putut suporta frigul, așa că au făcut un apel disperat la 112. Operațiunea de salvare a fost preluată de polițistul care a mobilizat câțiva localnici și s-a deplasat împreună cu ei la locul indicat. Dotați cu lopeți, au reușit să dea zăpada la o parte și să îi scoată din mașină pe cei doi, care erau în pragul hipotermiei. Cei doi soți au fost apoi transportați cu mașina poliției la sediul primăriei, unde au fost cazați și vor fi găzduiți până când își vor putea continua drumul.

 

 

Update 1

În jurul orei 16, ambulanța care rămăsese încă din cursul zilei de ieri blocată la Hanul lui Ovidiu a ajuns în cele din urmă la Buzău după ce, la ora 13 a reușit să iasă din nămeți, trasă de un camion al armatei. Ambulanța plecată în misiune de mai bine de 24 de ore a revenit la bază după ce a adus la Spitalul Județean un șofer de TIR egiptean care suferea de diabet și rămăsese fără insulină precum și un bărbat dintre sutele de persoane rămase blocate la Mihăilești care a căzut pe scările hanului unde fusese adăpostit și își luxase un umăr.

 

 

Update 2

Viscolul și gerul au afectat și școlile din toată țara, respective, din județul Buzău. La ora 10,00 se știa că au fost suspendate cursurile a 364 de unități de învățământ din țară, cele mai multe (105) fiind din Călărași, în timp ce în județul Buzău erau închise 28 de școli. La ora 15,00, potrivit inspectorului general școlar Florina Stoian, 146 de unități de învățământ din județul nostru aveau cursurile suspendate, urmând ca acestea să fie recuperate, dacă vremea va permite, în cursul zilei de sâmbătă, iar dacă nu, într-un week-end viitor.

 

{loadposition zgalerie8676}