Pierduse total controlul volanului, după ce acroşase un alt autoturism parcat
Un tânăr de 23 de ani, Râmnicu Sărat, a chefuit temeinic de cu seară până aproape de ivirea zorilor, la momentul în care s-a hotărât să plece spre casă, chiar dacă era serios ameţit. Nu ar fi fost niciun impediment acest lucru, oricui i se poate întâmpla, însă râmniceanul a ţinut morţiş să plece acasă cu maşina, niciunul din tovarăşii de băutură neîncercând să îl oprească.
Mai mult, unul dintre ei s-a urcat împreună cu el în maşină, fără să se gândească la consecinţe. S-a urcat la volan şi a reuşit să urnească autoturismul de pe loc, pornind către casă pe străzile pustii la acea oră. În jur de ora 4.00, ajunsese pe strada Lalelelor din oraş , la un moment dat, zărind prea târziu un autoturism care era parcat pe marginea drumului. N-a mai apucat să îl evite şi l-a acroşat din lateral, pierzând apoi controlul direcţiei. Maşina a mai rulat şerpuit circa 100 de metri, în cele din urmă urcându-se pe trotuar şi îndreptându-se direct către zidul unui magazin.
Obstacolul fiind de netrecut, maşina condusă de tânărul turmentat s-a proptit în peretele magazinului, unde a rămas înfipt. Din fericire, la acea oră magazinul era închis, iar prin preajmă nu se mai aflau alţi trecători, aşa că accidentul s-a soldat doar cu rănirea şoferului turmentat şi a pasagerului, urmările putând fi mult mai grave dacă accidentul s-ar fi petrecut în timpul zilei.
La faţa locului au ajuns şi poliţiştii de la circulaţie, care au constatat imediat că şoferul era băut, fapt confirmat şi de etilotest, care a indicat o valoare mai mare de 0,40 la mie alcool pur în aerul expirat. Şoferului i s-au recoltat apoi probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, fiind în prezent cercetat penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.