Trei oameni ai străzii, suspecți de TBC, ridicați de Poliția Locală și duși la spital

Trei bărbați fără adăpost, bolnavi de TBC, au fost ridicați astăzi de poliţiştii locali și duși la spita.  Aceștia au fost identificați în zona centrală şi în Piaţa Crîng, fiind considerați un pericol de sănătate publică. Acţiunea Poliției Locale, desfăşurată marți dimineaţă pe raza municipiului Buzău, a avut la bază mai multe sesizări făcute de cetățeni și comercianţi din zona pieţei. Cei trei oameni ai străzii au recunoscut că suferă de boala contagioasă de mai mult timp și că nu se tratează. „În scopul asigurării climatului de siguranţă civică şi implementării conceptului „Poliţia Locală în slujba cetăţeanului”, Direcţia de Poliţie Locală, prin Serviciul de Ordine Publică, având obiective şi priorităţi în interesul local, cu respectarea ordinii şi liniştii publice, prevenirea infracţionalităţii, apărarea vieţii, integrităţii şi libertăţii persoanelor, a proprietăţii private şi publice, respectarea prevederilor legale, precum şi a celorlalte drepturi şi interese ale comunităţii, a acționat astăzi cu efective de poliţişti locali, din cadrul Serviciului Ordine Publică, în vederea protejării populaţiei de persoane fără adăpost suspecte de afecţiuni contagioase, cum ar fi Tuberculoză Pulmonară (TBC)„, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Buzău, inspector principal Doru Drumitrașcu.

Cele trei persoane fără adăpost urmează să fie diagnosticate și apoi supuse tratamentului medicamentos necesar.