UPDATE Polițiștii fac verificări, dar, deocamdată, nu confirmă o tentativă de pruncucidere. Din primele informații, se pare că ar fi vorba despre un caz medical. Rudele femeii ar fi declarat polițiștilor că știau că aceasta este însărcinată și că urmează să nască. Joi dimineață, tânăra ar fi mers la toaleta din curte unde i s-ar fi făcut rău și ar fi leșinat. Nu este încă foarte clar cum a născut femeia.
,,Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor medical unei tinere din localitatea Ulmeni. La fața locului s-a deplasat o ambulanță SMURD din cadrul Pietroasele. În momentul sosirii echipajului la locul intervenției, tânăra prezenta amețeli, dureri abdominale și metroragie. Am preluat pacienta, aceasta fiind în stare stabilă la Maternitatea Buzău” a declarat purtătorul de cuvânt ISU Buzău, Plt.maj. Creţu George, pentru newss.ro.
O femeie de 29 de ani din satul Băltăreți, comuna Ulmeni, ar fi încercat să scape, se pare, de pruncul pe care l-a născut joi, la domiciliu, în WC-ul din curtea casei, aruncându-l în latrină. Tânăra era acasă doar cu un unchi care a chemat niște vecine când a observat că aceasta sângerează abundent, apoi a fost solicitată ambulanța. Bărbatul a auzit un plânset de copil dinspre latrină, iar când a mers acolo a găsit copilul. Acesta a fost scos din latrină și transportat și la Maternitate. Este vorba despre o fetiță de 3,340 kg. Atât femeia cât și copilul sunt în afara pericolului. Fetița este cel de-al doilea copil al tinerei. Ea ar fi declarat că nu a aruncat fetița nou născută în WC ci acolo ar fi născut.