Pe doamna doctor Violeta Stanciu o știu de mulți ani. Atât de mulți încât nici nu-mi vine să-i număr și nici nu cred că s-au adunat atâția. Și deși ne știm de mult timp, nu am știut, până acum doi ani, că avem pasiuni comune. Este vorba, în primul rând, de literatură. După ce a devenit bunică pentru prima oară a dat frâu liber pasiunii de o viață și imaginației, pe care nu știu din ce motive și-a reprimat-o atâția ani, manifestându-și dragostea pentru nepoțelul Matei printr-un volum de versuri pentru copii, dedicat, în primul rând nepotului, apoi părinților care i-au oferit această bucurie, precum și tuturor părinților și bunicilor din lume. Deși, de vreo 25 de ani, apariția unei noi cărți trece neobservată, în comparație cu manelele și telenovelele care ne ocupă cea mai mare parte a timpului, „Cărticica lui Matei“, volumul de debut al Violetei Stanciu, apărut în anul 2014, a stârnit un anumit interes, cel puțin în mediile din care autoarea face parte. Scris cu dezinvoltură, cu acribia celui care cunoaște tehnica versificației, cu o excelentă înțelegere a sufletului și nevoilor unor copii de vârstă fragedă, cu multă dragoste și cu o pasiune pe care nu o mai întâlnești la unii autori consacrați, Violeta Stanciu a depășit, după părerea mea, oricare alte lucrări, în versuri, destinate copiilor apărute nu numai în Buzău, ci și în țară. Acest lucru a fost posibil deoarece doamna doctor scrie numai din pasiune, fără alte gânduri absconse. Parte dintre scriitorii de succes buzoian se chinuiesc să-i facă „scriitori“ de literatură pentru copii pe diferiți membri ai familiei, fără succes. În acest caz este vorba de cu totul altceva. Probabil, această pasiune a venit și pe fondul stresului acumulat în interminabilele gărzi de la Secția de Neurologie a Spitalului Județean Buzău. Cu câteva săptămâni în urmă, a tipărit un al doilea volum de poezii, „Timpul pentru voi, copii“, la Editura Teocora din Buzău, în condiții grafice excepționale. Am mai aflat că autoarea mai are în pregătire și alte surprize pentru copii, părinți și bunici, inclusiv un basm. Tuturor cititorilor ziarului „Opinia“, indiferent de statutul social, Violeta Stanciu oferă acest grupaj de versuri din ultimul său volum. Sper ca lectura să fie ca o binevenită terapie sufletească. Pentru toți.
Timpul
Ce e timpul? Nici nu știu!
Răspunsul nu am aflat,
Că de-abia am întrebat
Și el gata, a zburat!
Toată lumea se grăbește,
N-are timp deloc de stat,
Nici de joacă, de plimbat,
Că din nou el a zburat!
Timpule, te rog frumos,
Să mergi și tu doar pe jos
Și să dai la fiecare
O punguță cu răbdare.
Să-nvățăm
Să-nvățăm,
Să măsurăm,
Timpul să îl calculăm.
E cam greu,
Dar cu răbdare,
O să poată fiecare.
Ce e clipa?
Ce e ora?
Ne ajung chiar tuturora?
Să-nvățăm
Să-l prețuim,
Dar și să îl dăruim,
Cu zâmbet la orișicine,
Că el trece,
Nu mai vine!
Soarele
Soarele ne luminează,
Ne-ncălzește cu a lui rază.
Viață el ne dăruiește
Și timpul ni-l stabilește.
Ziua, anotimpul, anul,
Cât e soarele pe cer,
Le avem doar de la el.
Primul ceas
Primul ceas din lumea mare
Este umbra de la soare.
Toată ziua se rotește
Și deloc nu obosește.
N-are rotițe dințate,
Nici rubine ferecate,
Niciodată nu se strică
Și nu ne costă nimică.
Ora
Tic-tac este o secundă.
Șaizeci dacă numărăm
Un minut atunci aflăm.
De le strângem și pe ele,
Tot șaizeci de minuțele,
Ora astfel am format
Și timpul l-am învățat.
Ziua
Soarele în zori răsare,
Ca o roată de foc mare,
Dimineața ne trezește
Și la treabă ne grăbește.
Băieței și cu fetițe
Merg frumos la grădinițe,
Iar copiii cei mai mari
Trec în rânduri de școlari.
Cât e soarele pe cer,
Avem timp să învățăm
Și apoi să ne jucăm,
Să mergem chiar la plimbare,
În parc ori pe strada mare.
La apus, când el coboară,
Știm c-o să se facă seară,
Apoi noapte-ntunecoasă
Și intrăm cu toți în casă.
Noaptea
Mândrul soare a apus.
Ziua a plecat, s-a dus.
Se aprind stelele-n cer,
Luna se arată plină,
Noaptea vine-ncet senină
Și-l aduce pe Moș Ene,
Pe la gene.
Anul
Patru săptămâni de mână,
Ne dau timpul dintr-o lună.
Douăsprezece unite,
Luni cu totul diferite,
Fac un an de vreme bună,
Să-l petrecem împreună.
Anul nou
Anul azi s-a înnoit!
Păi de ce, era-nvechit?
Nu văd nou nimic la el,
Totul este cam la fel!
Doar zăpada cea pufoasă
A făcut lumea frumoasă.
Noi, oamenii ne schimbăm
Și cu toții ne urăm
Tot ce-i mai bun pe pământ!
Dar ne ținem de cuvânt?
Toamna
Toamna e încă pe drum,
Sosește acum, acum,
Cu de toate încărcată
Și c-o haină colorată,
Cum n-ați mai văzut vreodată!
Verde și galben-roșcat,
Arămiu ușor brumat,
Albastru ca de cobalt
Sus pe cerul ei înalt,
Peste care trec în zbor
Șiruri, șiruri de cocori.