După ce treci de sărbătorile de iarnă şi din porcul tradiţional au mai rămas doar amintirile şi eventual două-trei slăninuţe uitate prin frigider, te uiţi pe fereastră la peisajul hibernal ce te înconjoară şi te ia cu frig şi cu griji că iarna e lungă şi ziua invers proporţională.
Dar te salvează televizorul, mai ales din ziua în care poţi să te uiţi la primul turneu de tenis de grand slam al anului, ce are loc în miezul verii austral, tocmai la Melbourne, acolo unde-i cald şi factura la gaze nu-i un blestem.
Aşa că de ieri parcă mi-e mai bine de când m-am teleportat la Antipozi pentru a-i urmări pe cei mai buni mânuitori de rachete din lume. Şi ei vin cu mic cu mare în Melborne Park, pentru că încă din ianuarie circuitul profesionist le oferă acest regal de puncte, premii şi băi de mulţime de admiratori.
Turneul Australian, primul în ordine cronologică dintre cele patru turnee de grand slam anuale s-a înfiinţat acum 108 ani, în 1905.
De-a lungul timpului s-a discutat pe trei feluri de suprafeţe: iarbă, între 1905 şi 1987, că doar mult timp ţara-continent de la antipozi a fost dominion britanic, apoi s-a trecut pe ciment vopsit, mai întâi cu rebound-ace, apoi cu altă peliculă numită plexi-cushion.
În lunga sa istorie, turneul a fost găzduit de cinci oraşe australiene şi alte două din Noua Zeelandă, dar Melbourne este de ceva timp gazdă permanentă, având 55 de ediţii în palmares.
Capitala statului Victoria a fost aproape să piardă drepturile de organizare ce expirau în 2016, dar o investiţie masivă de aproape 400 milioane de dolari locali, pentru renovarea infrastructurii, a dus la o prelungire a contractului de organizare până în 2036.
Pe lângă cele două stadioane principale, Rod Laver, arena principală de 15.000 de locuri şi Hisense Arena de 10.500 de locuri mai există încă 28 de terenuri de joc şi antrenament, terenul 3, numit Margaret Court urmând a fi modernizat, capacitatea sa crescând de la 6.500 la aproximativ 10.000 de locuri şi va deveni stadion al complexului cu acoperiş retractabil, astfel că intemperiile sau căldura excesivă nu vor mai fi impedimente în desfăşurarea turneului. 30 de milioane de dolari australieni sunt premiile la această ediţie a turneului, un plus de patru milioane faţă de anul trecut.
Este cea mai mare sumă pusă în joc într-un turneu de tenis până acum. Căştigătorii de pe tablourile de simplu vor pleca mai bogaţi cu aproape 2 milioane de euro, mai pecis 1,92 milioane, din care se vor extrage şi ceva impozite. C-aşa-i peste tot în lume chiar şi în celălalt capăt al ei.
Românii nu mai au nici o grijă, pentru că doi am avut la simplu şi amândoi s-au predat chiar în prima zi.
Dacă Victor Hănescu a avut adversar de soi, în persoana japonezului Kei Nishikori, favoritul 16 al turneului, de care a fost întrecut în patru seturi, Adrian Ungur a cedat în trei seturi în faţa cvasi-necunoscutului rus Evgheni Douskoy.
Fetele păstrează şanse de a obţine felii mai consistente din acest tort al premiilor, Sorana Cârstea şi Irina Begu făcând deja pasul în turul secund, după victorii identice 6-4,6-2 în faţa adversarelor lor Coco Vandeweghe şi Arantza Rus din Olanda, doar Alexandra Cadanţu oprindu-se în primul tur.
Dar drumul e lung şi anevoios până la un titlu Australian. Singurul român care s-a impus aici este Horia Tecău, cel care anul trecut a câştigat alături de Bettannie Mattek-Sands trofeul la dublu mixt.
Anul acesta Horia are partener nou la dublu, dar extrem de valoros. Max Mirnâi, poreclit “Bestia” este omul care va încerca alături de Horia să mai câştige un titlu de mare slam.
Cei doi au fost la un pas, la Sydney să-şi adjudece primul trofeu. Acum sunt la o nouă încercare, şi la valoarea lor au o şansă serioasă. Ar fi frumos să obţină un trofeu jucând “cu capul în jos”. Cel puţin aşa se vede dacă te uiţi pe hartă, de acasă.
Ştefan ALECSIU este Redactor-şef adjunct la Radio România Actualităţi