Membrii Consiliului de Administrație al Casei de Sănătate și-au votat majorarea indemnizației

Consiliul de Administrație al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Buzău s-a întrunit, la finele lunii iulie, și a avizat, printre altele, un proiect prin care ar urma să se modifice Statutul CJAS Buzău, astfel încât membrii Consiliului de Administrație să primească indemnizații mai mari pentru participarea la ședințe. Potrivit proiectului, membrii acestui consiliu ar … Citește mai mult

Se revine la salariul minim diferenţiat, în funcţie de studii

2,1 milioane de salariaţi români, adică 60% din total, au salariul minim pe economie. Asta înseamnă că sindicatele au avut dreptate când au susţinut faptul că eliminarea contractului colectiv de muncă la nivel naţional şi a celui pe ramură este o greşeală. „Este o greşeală şi din punct de vedere social, pentru că a limitat … Citește mai mult

În așteptarea deciziei Curții Constituționale / Unii angajatori au început negocierea pentru creșterea salariilor, alții vor acorda doar prime sau sporuri salariale

Se apropie termenul  de 20 decembrie până la care Guvernul a decis ca angajatorii să efectueze negocierea colectivă în vederea implementării prevederilor OUG 79/2017, care stipulează transferul contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului. Intenția acestei ordonanțe este, de fapt, singura asigurare că nu scade nivelul salariului net al angajaților de la 1 ianuarie … Citește mai mult