La 11 ani de la momentul în care a donat Buzăului cea mai mare colecţie de artă din istoria acestor locuri/ Comemorarea lui Bucur Chiriac, un adevărat cenaclu literar

La doi ani de la trecerea la cele veşnice a celui ce a fost poet, publicist, eseist, colecţionar de artă, înalt funcţionar diplomatic şi cultural, Bucur Chiriac, Fundaţia „Sfântul Sava” a invitat la un parastas special  oamenii de cultură buzoieni, prieteni, apropiaţi, toţi cei care au dorit să împărtăşească din tolba cu amintiri din întâlnirile, … Citește mai mult

Scriitorul buzoian Radu Cârneci a încetat din viaţă la vârsta de 89 de ani

Poetul şi traducătorul Radu Cârneci a murit, vineri, 8 decembrie, la vârsta de 89 de ani, a anunţat pe Facebook fiica sa, poeta Magda Cârneci. S-a născut pe 14 februarie 1928, în satul Valea lui Lal – comuna Pardoşi, jud. Râmnicu-Sărat (azi, Buzău). Radu Cârneci (1928-2017) a publicat peste 40 de titluri, printre care se … Citește mai mult

Membrii Asociaţiei Liga Scriitorilor sărbătoresc un an de existenţă a filialei buzoiene

Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău găzduieşte sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 11,00, în sala amfiteatru de la Muzeul Judeţean, manifestarea ce marchează împlinirea unui an de existenţă a filialei Buzău a Asociaţiei Liga Scriitorilor. Potrivit organizatorilor, evenimentul va debuta cu intonarea imnului Ligii Scriitorilor, interpretat de prof. dr. Gina Agapie, şi va … Citește mai mult