Lecţie de educaţie rutieră cu sute de participanţi

Sute de părinţi cu copii de vârste preşcolară şi şcolară au fost prezenţi la activitatea desfăşurată în sâmbătă dimineaţă de Serviciul Poliţiei Rutiere în colaborare cu Lidl . Este vorba despre cea de-a şaptea ediţie a campaniei naţionale în care Poliţia Rutieră este partener.  „Au fost foarte mulţi participanţi, atât copii cât şi părinţi. A … Citește mai mult

FOTO | Lecție de siguranță personală pentru peste 100 de prichindei, realizată de polițiști cu ajutorul unui covor cu indicatoare rutiere

Precum se știe, cea mai importantă modalitate de exprimare a copilului preșcolar o reprezintă jocul, de altfel acesta fiind și activitatea lor preferată, dar și principala metodă de instruire și educație utilizată de cadrele didactice în activitățile cu prichindeii.  Pentru că jocul satisface în cea mai mare măsură trebuințele de manifestare și de exprimare ale … Citește mai mult

Istoria accidentelor rutiere, lecţie de prevenire a evenimentelor rutiere

O activitate inedită, care constituie o premieră, după cum a precizat chiar directorul instituţiei, Daniel Costache, s-a petrecut la Muzeul Judeţean Buzău. Mai exact, ofiţerul de poliţie de la Serviciul Rutier responsabil cu educaţia rutieră, Remus Necula, împreună cu cei ai Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, Emilia Mihăilescu şi Adela Stoica având sprijinul conducerii instituţiei … Citește mai mult

Oamenii legii au fost convingători / Liceenii care au participat la proiectul “Poliţist pentru o zi“, vor să devină “Poliţişti pentru o viaţă“

50 de elevi ai Liceului de Arte „Margareta Sterian”, Colegiului Economic şi Liceului Tehnologic „Grigore C. Moisil”, însoţiţi de profesori coordonatori, au fost în vizită, marţi, 20 martie, de dimineaţă, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, pentru a afla mai multe despre activitatea desfăşurată de poliţişti, dincolo de ceea ce se vede pe stradă, pentru … Citește mai mult