Blocaj în instanțe! Grefierii nu mai vor să lucreze suplimentar și amenință cu întreruperea activității

Activitatea instanțelor riscă să fie blocată dacă revendicările grefierilor nu-și vor găsi rezolvare în perioada imediat următoare, dat fiind că, vineri, reprezentanții acestora au așteptat zeci de minute la intrarea în Guvern, fără ca nimeni din echipa prezentă la Palatul Victoria să-i invite la discuții despre problemele expuse. Personalul auxiliar de specialitate și conex, membri … Citește mai mult

Grefierii Judecătoriei Buzău, protest în holul instanței

Personalul auxiliar de specialitate şi conex, membri ai Sindicatului Liber independent ”Balanţa justiţiei” Buzău din cadrul Judecătoriei Buzău, au protestat astăzi în semn de solidaritate cu colegii care participă vineri la mitingul în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Circa 30 de grefieri au ieșit în holul instanței și, timp de jumătate de oră, începând cu ora … Citește mai mult

Se pregătesc proteste ample în Justiție. Grefierii vor intra în grevă dacă le vor fi reduse salariile

Federaţia Naţională Sindicală PROJUST anunţă că va declanşa acţiuni de protest, în cazul în care, în zilele următoare, nu vor fi identificate soluţii pentru problemele privind scăderile salariale ale grefierilor, prin punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr.153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. „În condiţiile în care în zilele următoare nu se vor … Citește mai mult