Cine este magistratul buzoian care cere CSM să oprească protestele din justiție

Unul dintre cei 30 de judecători, președinți și vicepreședinți de tribunale, care semnează o scrisoare către Consiliului Superior al Magistraturii, prin care solicită ,,măsuri de natură să conducă la restabilirea autorității și prestigiului de care trebuie să se bucure corpul judecătorilor, prin stoparea  acțiunilor ce exced rolului și statutului judecătorilor”, este buzoian. Este vorba despre … Citește mai mult

Cine va conduce Tribunalului Buzău în următoarele șase luni

Începând de vineri, judecătorul Adriana Nicolae conduce Tribunalul Buzău. Delegarea în funcţia de președinte a vicepreşedintelui Tribunalului Buzău a fost decisă joi de membrii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și este valabilă începând cu data de 11.01.2019, până la ocuparea funcţiei prin concurs sau examen, în condiţiile legii, dar nu mai mult … Citește mai mult

Cine este noul vicepreşedinte al Tribunalului Buzău

Judecătorul Aurel Puşcă a pierdut funcţia de vicepreşe­dinte al tribunalului Buzău. În urma concursului organizat de Consiliul Superior al Magi­straturii prin Institutul Naţional de Magistratură, judecătorul Adriana Nicolae va ocupa a doua funcţie de conducere a instanţei pentru următorii trei ani, magistratul promovând concursul cu media 8,02. Actualul vicepreşedinte al Tribunalului Buzău, Aurel Puşcă, a … Citește mai mult