Sute de bătrâni au stat la coadă pentru 200 de lei de la Primărie

* Administraţia locală a premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie

* Administraţia locală a premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie

Mare agitaţie ieri, până în orele prânzului, pe platoul din faţa Primăriei, câteva sute de bătrâni aşteptând la coadă să fie primiţi în incinta instituţiei, pentru a primi un premiu „de fidelitate”, drept răsplată pentru 50 de ani de căsnicie. Evenimentul a fost ocazionat de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, care s-a sărbătorit pe 1 octombrie. Pentru că data respectivă a picat în weekend, administraţia locală a amânat câteva zile activităţile, ieri fiind data fixată pentru premierea cuplurilor cu cel puţin 50 de ani de căsnicie la activ.

            Conform datelor de stare civilă, aproximativ 900 de familii din Buzău îndeplineau condiţiile necesare şi puţini au fost cei care au lipsit ieri de la Primărie. Anunţaţi din timp, oamenii s-au prezentat la Palatul Comunal şi în scurt timp au format o coadă care a şerpuit pe scările instituţiei şi pe platoul din faţă, majoritatea celor prezenţi având experienţa vremurilor trecute, când petreceau ore în şir la cozi similare. Moleşiţi de căldură sau cu picioarele şubrezite de vârstă, mulţi s-au aşezat la umbră ori şi-au lăsat la coadă copiii sau rudele mai tinere, dar niciunul dintre ei nu a cedat, cei 200 şi ceva de lei fiind o miză prea mare pentru a renunţa la ei.

            În câteva ore, toţi bătrânii care au stat la coadă şi-au primit banii, în cursul zilei de azi urmând a participa la o oficiere simbolică a căsătoriei, cu ocazia nunţii de aur, urmată apoi de o masă festivă.

            Pentru premierea celor circa 900 de cupluri, Primăria a alocat 220.000 de lei.

 

{loadposition zgalerie2911}