* Fosta Filatură de Lână Pieptănată din Buzău, considerată etalon la nivel de ramură, a fost înfiinţată sub “bagheta” inginerului Gheorghe Udrea
* Fosta Filatură de Lână Pieptănată din Buzău, considerată etalon la nivel de ramură, a fost înfiinţată sub “bagheta” inginerului Gheorghe Udrea
* Apogeul producţiei şi privatizarea au fost însă marcate de Coralia Ioniţă, Valeriu Mătură, Nicolae Anca, Dumitra Solomon şi Valeria Liliac
Filatura de Lână Pieptănată Buzău a fost înfiinţată în subordinea Centralei Industriei Lânii Bucureşti şi sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Uşoare, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1319/3 octombrie 1973, având ca obiect de activitate producţia de fire tip lână pieptănată din melană, pe vremea când prim-secretar era acelaşi Ion Sârbu, care a avut un rol major în industrializarea Buzăului.
De la Udrea, la Ioniţă
Primul stâlp a fost “bătut”, cum se spune, în primăvara anului 1974, în zona Micro XIV, de inginerul Gheorghe Udrea, trimis de Centrală, de la Buhuşi, unde funcţiona o fabrică de postav care avea deja tradiţie. Acesta, împreună cu şeful de Personal, Moldoveanu, şi contabilul-şef Ştefan Manole au fost primii angajaţi, după care au fost trimişi, din alte fabrici de profil din ţară, specialiştii care trebuia să participe la construcţia şi tehnologizarea noii întreprinderi, printre care subinginerul Nicolae Anca, inginerii Abdulah Nazir, Coralia Ioniţă, Valeriu Mătură şi Florin Ţăranu (care ulterior a ajuns director la Filatura din Pătârlagele).
Din prima echipă de conducere au făcut parte Gheorghe Udrea – director general, Coralia Ioniţă – director comercial, Valeriu Mătură – inginer-şef, şi Ştefan Manole – contabil – şef. Din 1984, însă, frâiele fabricii s-au aflat în mâinile ing. Coralia Ioniţă”, sub conducerea căreia s-a realizat şi privatizarea, Filatura din Buzău fiind una dintre puţinele din ţară care merge şi la ora actuală, făcând parte din grupul româno-italian Rifil.
Ceva mai târziu au intrat în producţie inginerii Traian Enache, Constantin Cazan, Dumitra Solomon, soţii Elena şi Costel Moroianu, pentru ca după 1980 să se ajungă la un număr mare de specialişti, între care s-au remarcat inginerii Valeria Liliac, Georgeta Vlase, soţii Valeriu şi Mariana Golcea, Constantin Petre etc.
“Doamna de fier”
În 1984, la conducerea Filaturii a venit ca director general Coralia Ioniţă, supranumită şi “doamna de fier a Industriei Uşoare”. Alături de aceasta, inginer-şef a fost Valeriu Mătură, iar director comercial, fosta şefă de la Producţie, Dumitra Solomon. Mai târziu, inginera Solomon a devenit director tehnic, iar ing. Valeria Liliac, director comecial (cele trei femei care au făcut ca fabrica să reziste şi să se adapteze economiei de piaţă cu succes).
Fosta directoare Ioniţă, fiică de preot, crescută în spiritul credinţei, comprehensiunii şi al responsabilităţii, a ştiut să stăpânească într-un mod fericit “orgoliile sutelor de femei” care lucrau în fabrică, atât în funcţii de conducere, cât şi ca simpli angajaţi. Despre ea s-au spus multe, şi mai bune şi mai puţin bune, ca într-o fabrică în care dominau femeile, iar orgoliile bărbaţilor erau uneori rănite, dar un lucru a fost incontestabil: era “un profesionist şi un organizator cum nu sunt decât cei hărăziţi să conducă”, după cum susţine fosta directoare comercială Valeria Liliac.
După 1990, directoarea Ioniţă a rezistat presiunilor sindicale care se manifestau aproape cu violenţă în toată industria buzoiană. A acceptat ideea privatizării prin MEBO (70 la sută salariaţii şi 30 la sută statul prin FPS). Fabrica a plătit din profitul obţinut în fiecare an, astfel că în 2004 s-a încheiat şi cumpărarea acţiunilor deţinute de stat.
În 1999, pentru a rezista pe piaţa concurenţială, a decis asocierea cu Rifil Săvineşti (55 la sută din acţiuni Rifil şi 45 la sută Filatura). Ulterior, acţionarul majoritar (care încă de la constituire a fost societate mixtă româno-italiană) a decis asocierea cu o firmă italiană, rezultând ceea ce astăzi funcţionează ca Industria Filati.
“Indispensabilul Anca”
Unul dintre oamenii pe care fiecare dintre conducerile care s-au perindat la Filatura din Buzău l-a considerat indispensabil, de la înfiinţare până când s-a pensionat şi chiar după aceea, este subinginerul Nicolae Anca, şeful Secţiei Preparaţie (considerată inima unei filaturi).
“Când am venit de la Industria Lânii Timişoara, trimis de Centrală pentru a ajuta la pornirea Filaturii din Buzău, erau doar nişte barăci pe locul unde s-a edificat fabrica, iar birourile funcţionau în nişte garsoniere din apropiere. Împreună cu mica echipă care era atunci am ales utilaje de la Schlumberger- Franţa, deşi proiectul iniţial fusese pentru maşini Textima din RDG, cu variantă de rezervă Ingolstadt – RFG. S-a refăcut proiectul, s-a pornit construcţia, au fost aduse şi montate utilajele, iar la 1 aprilie 1975 s-au dat în folosinţă primele capacităţi de producţie. La început erau 120 de angajaţi, pentru ca în 1990 să se ajungă la 1.700 de oameni.
Eu venisem doar pentru a monta şi a porni utilajele, dar am rămas la Buzău şi am încercat să-mi fac meseria cu responsabilitate”, povesteşte fostul şef de secţie, menţionând că împreună cu inginerul Mătură a realizat numeroase succese profesionale.
Despre Nicolae Anca, sutele de muncitori, maiştri sau ingineri cu care a lucrat spun că “era aproape perfect. Secţia lui era, la orice oră, oglinda cu care Filatura se putea lăuda la orice oră şi care a reuşit să producă materia primă astfel încât firele de la fabrica din Buzău să fie dintre cele mai căutate, atât în ţară, cât şi la export, atât în perioada comunistă, cât şi după aceea. Secţia Preparaţie era <farmacie>, iar utilajele, atât de bine întreţinute, încât după 15 ani de funcţionare, când a venit la Buzău o delegaţie de francezi de la Schlumberger, specialiştii de acolo au spus că aşa ceva nu mai există nicăieri în lume. De la domnul Anca, cei care au vrut să înveţe meserie, au avut ce învăţa”, apreciază directorul comercial de mai târziu, ing. Valeria Liliac.
“Fata cu nume de floare”
Despre fosta directoare comercială Liliac, oamenii îşi amintesc cum “avea puterea de a împăca pe toată lumea cu toată lumea, dar când venea vorba despre producţie, ştia şi ultimul secret al fiecărei maşini şi nu accepta rabatul de la calitate. Pentru că a venit în Filatură ca stagiară şi era o prezenţă tonică, reconfortantă, i se spunea fata frumoasă cu nume de floare”, îşi aminteşte o fostă colegă.
Inginera Dumitra Solomon a fost, la rândul său, un pion important al Filaturii Buzău. Secretară de partid, dar mai ales un profesionist “de nota zece”, a făcut echipă bună cu ceilalţi tehnologi din fabrică şi, mai ales, a ţinut piept imixtiunilor politice, care în perioada respectivă erau “cea mai mare povară a unei întreprinderi”.
Mulţi dintre cei care au trecut prin fabrică îi datorează apartamentele în care stau şi azi, ca proprietari. “Avea capacitatea de a asculta şi de a înţelege oamenii. Din păcate, sănătatea i s-a şubrezit, iar în urmă cu câţiva ani s-a prăpădit”, spune ing. Liliac, singura din “tripleta de aur” a Filaturii care continuă să profeseze însă pe cont propriu, dând în continuare de lucru unor foşti angajaţi de la Filatură şi de la fosta Fabrică de Tricotaje, vecină.
Istoric
1973 – se înfiinţează Filatura de Lână Pieptănată Buzău
1974 – se pornesc primele capacităţi de producţie
1975 – 1977 – se continuă tehnologizarea şi se ajunge la capacitatea de producţie proiectată
1990 – se schimbă numele în CELOMELTEX
1994 – începe privatizarea prin MEBO şi se înfiinţează FILATURA SA
1999 – se realizează asocierea cu Rifil Săvineşti, iar numele fabricii devine Industria Filati
2004 – se încheie privatizarea