Stoicescu şi Leu, înapoi la Buzău?

Foştii portari ai Gloriei Buzău Cristi Stoicescu şi Ştefan Leu sunt aproape de o revenire în Crâng. Ambii buzoieni au mai lucrat în trecut cu Ion Viorel şi ar putea apăra poarta echipei buzoiene în noua stagiune.

Cristi Stoicescu a evoluat ultima dată la Delta Tulcea, formaţia în care a fost titular incontestabil, purtând ocazional şi banderola de căpitan, în timp ce Ştefan Leu a fost a doua opţiune în poarta echipei CF Brăila. Prin sosirea celor doi, lupta pentru postul de titular în poarta Gloriei se anunţa una aprigă, în lot aflându-se şi tânărul Dănuţ Sârbu, titular în stagiunea trecută a grupării din Crâng şi totodată căpitanul buzoienilor.