Steaua București are mari șanse să evolueze, din toamnă, pe arena din Crâng. Clubul Sportiv al Armatei a refuzat, vineri, prelungirea contractului de închiriere a stadionului din Ghencea. Următoarea variantă a roș-albaștrilor, menționată în dosarul de licențiere, o reprezintă Buzăul.
Ca urmare a refuzului Clubului Sportiv al Armatei, privind prelungirea unui contract de închiriere a bazei sportive Steaua din Bulevardul Ghencea, conducerea grupării de fotbal FCSB a luat hotărârea de a se muta la Buzău. În caietul de licențiere, roș-albaștrii au trecut arena din Crâng ca a doua opțiune de disputare a meciurilor de pe teren propriu, fapt confirmat chiar de Dan Tulpan, președintele Gloriei Buzău.
Președintele clubului din Crâng a spus că sosirea roș-albaștrilor la Buzău ar reprezenta un avantaj pentru Gloria, mai ales că este nevoie de o serie de reparații la stadion, investiții care ar urma să fie efectuate din banii FCSB.
Clubul finanțat de Gigi Becali se află de mai mult timp în conflict cu CSA Steaua București, după ce gruparea Armatei a cerut în instanță, în 2011, anularea mărcii înregistrate de echipa din Liga I. Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat dreptate clubului sportiv.