Încasările Finanțelor Publice la Buzău, aproape 102 la sută față de programul stabilit pe primul trimestru

   Potrivit precizărilor  Direcției Generale Regionale a Finațelor Publice (DGRFP) Galați, sumele încasate la bugetul general consolidat se ridică la valoarea de 2.992,05 milioane lei. Această sumă  încasată în intervalul 1 ianuarie – 31 martie 2015 reprezintă 106,99 la sută față de programul stabilit la nivelul Ministerului Finanțelor – ANAF.

   Astfel, cu o singură excepție, DGRFP Galați a depășit la încasări programele stabilite pe trimestrul I al anului în curs în județele aflate în subordine.

   Cele mai mari încasări au fost înregistrate la Galați, respectiv 430,99 milioane de lei, adică 107,8 la sută față de programul stabilit.

   Primul trimestru din 2015 aduce încasări mari și la Buzău, respectiv 296.19 milioane lei, respectiv 101,99 la sută față de ce s-a stabilit. Doar la Brăila DGRFP Galați nu a reușit să acopere programul stabilit, încasările cifrându-se la 258,48 milioane lei, sumă ce reprezintă 97,63 la sută din programul stabilit.

   Per total, în primele trei luni ale anului 2015, încasările la bugetul general consolidat reprezintă 108,92 la sută față de încasările realizate în același trimestru al anului trecut.