Viorel Dinescu a avut un debut literar deosebit de apreciat. În vremea studenției a fost laureat al Concursului Național de poezie „Nicolae Labiș“ organizat la Suceava. Anul 1976 marchează un moment esențial în cariera literară a lui Viorel Dinescu. La Concursul Național de Poezie „Panait Cerna“ de la Tulcea îl cunoaște pe scriitorul Nicolae-Paul Mihail, de care îl va lega o lungă și frumoasă prietenie. Acesta îl va prezenta lui Eugen Barbu care îi va deschide larg paginile revistei „Săptămâna“. Prin scrisul său, în principal versuri, dar și eseu, proză și pamflet, Viorel Dinescu nu și-a dezamăgit mentorii.
Publică volume la unele dintre cele mai prestigioase edituri. Volumul de debut, „Ora ideală“, apare la Editura „Cartea Românească“ în anul 1983. În același an îi apare volumul „O altă nuanță a revoluției“ la Editura „Albatros“, an în care primește premiul revistei „Săptămâna“. Un an mai târziu, Editura „Eminescu“ îi publică volumul de poezie „Ecuații albastre“, ce va fi premiat de Academia Română cu premiul „Mihai Eminescu“. Nu a încetat să scrie, să publice și să lege prietenii, nu numai literare, cu mari oameni de cultură, personalități de prim rang ai culturii românești, din țară dar și din Republica Moldova și Ucraina. I-aș pomeni aici pe unii dintre ei cu regretul că nu pot să-i amintesc pe toți: Fănuș Neagu, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Grigore Vieru, Vasile Tărâțeanu, Theodor Codreanu, Aurel M. Buricea. Ca urmare a certei sale valori a obținut nenumărate premii și a fost desemnat „Cetățean de onoare“ al municipiului Galați, al comunei Dumbrăveni, jud. Suceava și comunei Văleni, raionul Cahul, Republica Moldova.
A participat de multe ori la activități literare în județul Buzău, cu acest prilej născându-se noi prietenii. Viorel Dinescu ne-a încredințat câteva poeme pentru rubrica de față. Sper să vă placă.
PESTE PĂRUL TĂU ADÂNC CAD FLUTURI
Peste părul tău adânc cad fluturi
Se scutură salcâmii când te strig
Vin dinspre toamnă vulpi purtând pe umeri
Pușca umplută cu noroi și frig
Seara se pierde-n margine de târg
Și se-nvelește-n rochii de mătase
Jivine dau târcoale împrejur
și ne privesc tăcut din umbre false
Țin orologiul strâmb și iar te strig
Și vulpile m-aud și-mbătrânesc
Cu pușca plină cu noroi și frig
Iubito-n ochiul tău călătoresc
ÎNVINS DE VINURI
Sunt plecat iubito. Morții ies din flori
Mă grăbesc că poate voi albi pe drum
Am luat cu mine marile erori
Care-mi umplu gura cu al lor parfum
Printr-un lan de pleoape mă preling mereu
Spre-un oraș din lună singur mă îndemn
Curge vin albastru dintr-un vechi ecou
Pe cadranul serii cade untdelemn
Iată vin din ceruri frunze înghețate
Marginea de lună se-ngustează iar
Stau învins de vinuri cât vor trece-n noapte
Păsări răpitoare cu aripi de jar
Sunt plecat. Ucide fluturii rămași
Ca să mă aștepte într-un alt delir
Bate vântul serii peste pomii arși
Risipind din urmă rugi de trandafir
E X O D
Trec pe drum din poartă-n poartă
Calul spre apus mă poartă
Ca să plec să uit de soartă
și de viața ce n-așteaptă
Să cobor din treaptă-n treaptă
Alelei, lume pustie
Cum te zbați în sărăcie
și trăiești ca-n colivie
Că așa a fost să fie
Că ai tăi băieți și fete
Pleacă-ntr-una, cete-cete,
Înspre țările secrete
Unde curge în tăcere
Numai lapte, numai miere
Savai, voi copii și frați
Veri de mână și cumnați
Pe topor ați fost jurați
Brazda să v-o apărați
Nu în lume să plecați
Să vă-azavediți acum
La o margine de drum
Într-o țară arsă scrum
Cu speranțele de fum
Așteptând flămânzi și goi
Judecata de Apoi
D’alei, om bogat la minte
Ce blestem mi te cuprinde
Ca să sari peste morminte
Și nu vezi nimic ’nainte
De ce pleci de lângă noi
Într-o lume de strigoi
Ce n-au tată, n-au nici mamă
Și te-or ține de pomană
Până-ajungi sărac și rupt
Să-njuri satul ce l-ai supt
Țărane, Măria Ta
Timpul țării nu-l mai da
Mori cu bani în pungă
Că vor să te facă slugă
Nu cum ești acum stăpân
La al țării tale sân
Și de-ți vin tâlharii-n prag
Pune mâna pe ciomag
POESIS
Prin mine mergi la cea dintâi durere
Spre oaza scufundată în tăceri
Spre asimptota care-n valuri piere
Prin mine mergi la ziua cea de ieri
Ca printr-un estuar de ore arse
Prin mine treci din Azi spre Nicăieri
Din drumul meu nici unul nu se-ntoarse
Chiar dacă-a-ncremenit într-un cuvânt
Și lira lunii în oglinzi se sparse
Prin mine vei găsi Infernul – sfânt
Scăldat în a sirenelor chemare
Visând poteca veche spre Pământ
Nu tremura… Pășește cu ardoare
Spre rugul veșnic să te-ndrepți cântând
Căci vei sclipi în foc din depărtare
Pulberi de aur risipite-n vânt !
ZI ETERNĂ
De păsări adormite scutur cerul
Noaptea se zbate pe-un deal zdrențuit
Nu întreba când aiurează gerul
Și nici cum ard pădurile de-absint
Prin Univers se pun la cale falimente
În fiecare zi albește câte-un gând
Secundele mor reci și inocente
Se ofilesc florile mari pe sub pământ
Mă spăl pe ochi cu ceara ta din cer
De-ar mai rămâne-o zi eternă în lume
În noi tresare un copac de ger
Crescut înalt în timpul fără nume
NINGE PESTE ORĂ
Marginea la care stau și te-aștept e plină de omăt
Ai grijă cum vii din râuri ies animale-nghețate
Și cometele cad și se fărâmă încet
În cătunul acela atât de departe
Citesc scrisoarea ta când pâlpâie sub dealuri
Căruțele ce duc spre iarmaroace
Salcâmii-aruncă spume și nu știi
De pleci spre seară sau de vii încoace
Ninge încet peste oră degeaba încerc
Să dau zăpada la o parte
La câțiva pași un lup sfâșie noaptea
Și-ncerc să mă lepăd de singurătate
Se spune că-n păduri se-ascund muguri de rouă
Pentru grădinarul ucis de grădină
Tu treci cu umbra mea alături și te-ntrebi
Cum cade ninsoarea ca o focă-mpușcată sub lună