Pompierii buzoieni au fost solicitați prin 112 să intervină la stingerea unui incendiu declanșat la cabina unui TIR, pe E85, la ieșire din localitatea Mihăilești.
TIR-ul transporta cărămidă și focul s-a propagat la vegetația de pe marginea șoselei, iar fumul dens se vede de la o distanță foarte mare. Pompierii acționează cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă iar traficul în zonă este blocat.