Producția industrială din județul Buzău a crescut în luna noiembrie a anului 2011 comparativ cu aceeași perioadă din 2010, ajungând la 38,1 la sută, de la 24,4 în septembrie anul trecut, potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică.
Producția industrială din județul Buzău a crescut în luna noiembrie a anului 2011 comparativ cu aceeași perioadă din 2010, ajungând la 38,1 la sută, de la 24,4 în septembrie anul trecut, potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică. De altfel, în intervalul ianuarie – noiembrie, producția industrială a crescut cu 28,8 la sută față de același interval al anului precedent.
Indicii valorici ai cifrei de afaceri din industrie per total (piață internă și piață externă) au crescut în noiembrie, ajungând la 25,2 la sută, comparativ cu 10,4 la sută aceeași lună a anului trecut. Raportat la primele 11 luni din anul 2010, în perioada ianuarie – noiembrie 2011 indicii valorici au crescut cu 25,3 de procente.
La nivel național, producția industrială a scăzut în luna noiembrie 2011 cu 4,3 la sută, față de aceeași perioadă din 2010, când nivelul înregistrat a fost de 7,9 la sută. În primele 11 luni ale anului trecut, însă, indicii producției industriale au crescut cu 6,3 procente față de aceeași perioadă din 2010. În intervalul ianuarie – noiembrie, industria extractivă a crescut cu 4,7 procente în 2011, comparativ cu aceeași perioadă din 2010, industria prelucrătoare a crescut cu 6,4 la sută, iar producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a crescut cu 6,3 la sută. În ceea ce privește indicii valorici ai industriei per total (piața externă și piața internă), valoarea a înregistrat în luna noiembrie o creștere cu 9,6 procente, mai mult față de aceeași perioadă din 2010, când creșterea a fost de 8,7 la sută. De altfel, în intervalul ianuarie – noiembrie 2011, indicii valorici au înregistrat o majorare de 16,6 procente, comparativ cu perioada similară de anului precedent.
Indicii prețurilor producției industriale pe total (piață externă și internă) au crescut cu 0, 42 la sută în luna noiembrie, o majorare mai slabă față de aceeași lună din 2010 când creșterea înregistrată a fost de 0, 85 la sută.