Sfârșit de an slab pentru turismul buzoian

Numărul turiștilor care au vizitat județul Buzău, în luna decembrie a acestui an, a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut. 

Numărul turiștilor care au vizitat județul Buzău, în luna decembrie a acestui an, a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică. Astfel, dacă în decembrie 2010, numărul sosirilor în principalele structuri de primire turistică a fost de  4.329, în perioada similară din 2011 acestea au ajuns la 3.554. În ceea ce privește numărul de înnoptări din principalele tipuri de structuri de primire turistică, acesta a crescut în ultima lună din an, ajungând la 10.057, față de 9.314, câte s-au înregistrat în aceeași lună a anului precedent.

      Indicele de cazare a fost cu 0,6 la sută mai mic în luna decembrie a acestui an, comparativ cu 2010. Dacă anul anterior indicele de cazare era de 12 la sută, în decembrie 2011 au fost ocupate 11,4 la sută din spațiile de cazare din județul Buzău. Astfel, în ultima lună din an, cele mai multe sosiri, 1.909, s-au înregistrat în cadrul hotelurilor, la fel și în cazul înnoptărilor unde numărul persoanelor care s-au cazat la hoteluri a fost de 7.772.

     Cele mai multe sosiri în județul Buzău, 6.633, s-au înregistrat în luna august, în timp ce cele mai  multe înnoptări, 24.734, au fost, de asemenea, în cea de-a opta lună din anul 2011.

     La nivel național, numărul sosirilor din principalele structuri de primire turistică a crescut de la 387.762 în decembrie 2010, la 470.898 în aceeași lună a anului trecut.

      Numărul înnoptărilor, de asemenea, a crescut în ultima lună din 2011, înregistrându-se 1.034.436 de spații de cazare ocupate, comparativ cu 891.115 câte au fost înregistrate în aceeași perioadă a anului 2010.

      Indicele de cazare la nivelul întregii țări a crescut, de la 18,6 la sută în decembrie 2010, la 19,7 la sută în decembrie 2011.

 

Facilități fiscale promise

     De altfel, pentru atragerea turiștilor, noul Ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Cristian Petrescu, intenționează să propună Ministerului Finanțelor ca țara noastră să aplice TVA zero, cel puțin pentru cazarea turiștilor străini, măsură care va conduce la creșterea numărului acestora. „Ar fi o măsură importantă pentru turism să nu mai existe TVA la aducerea turiștilor români în România (incoming). Este o neînțelegere legislativă la mijloc, pentru că incoming-ul înseamnă export de servicii turistice, iar firmele românești nu plătesc taxă pe valoare adăugată pentru exporturi”, a declarat ministrul, care a precizat și faptul că va iniția un studiu pe această temă, astfel încât, în situația în care economia va permite, statul să îi scutească pe turoperatorii care aduc turiști străini în țara noastră de taxa pe valoare adăugată.

     În prezent, TVA pentru serviciile de incoming este de 9 la sută pentru hoteluri și de 24 la sută pentru agențiile de turism.

     Cei mai mulți vizitatori străini, peste 94 la sută, provin din țări din Europa, iar, dintre statele Uniunii Europene, cei mai mulți turiști care au sosit în țara noastră veneau din Ungaria (35,2 la sută), Bulgaria (18,2 la sută), Germania (8,7 la sută), Italia (8 la sută) și Polonia (5,7 la sută).