Angajatorii sau plătitorii de venituri din salarii și asimilate salariilor au obligația de a completa Fișa fiscală cu privire la impozitul pe veniturile din salarii, respectiv formularul 210, pentru fiecare persoană care realizează venituri din salarii sau asimilate acestora, la funcția de bază sau în afara funcției de bază, potrivit Direcției Generale a Finanțelor Publice Buzău.

Acest formular se completează, pentru fiecare lună, cu sumele înscrise pe statele de plată sau alte documente prevăzute de lege referitoare la angajat, aferente perioadei impozabile și plătite angajaților până la data limită de depunere a fișelor fiscale. Prin urmare, fișele completate se vor depune la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială își au angajatorii domiciliul fiscal sau sunt luați în evidența fiscală.
În ceea ce privește fișele fiscale întocmite pentru salariații care își desfășoară activitatea în cadrul sediilor secundare, acestea vor fi depuse de către contribuabilul care le-a înființat, la organul fiscal competent pentru administrarea acestuia. Fișele fiscale se depun în format electronic, pe suport magnetic sau optic, însoțite de un borderou referitor la conținutul acestora, semnat și ștampilat conform legii.
Pentru anul 2011, termenul de depunere a fișelor este 29 februarie 2012. Acestea se depun în format hârtie, în două exemplare, unul care va fi păstrat de angajator și celălalt semnat și ștampilat conform legii care va fi dat angajatului.