Semafoare și semne de circulație, amplasate pe aleile parcului Crâng

De câteva zile apariția unor semafoare perfect funcționale pe aleile din Parcul Crâng a stârnit diverse zvonuri în rândul buzoienilor. În realitate

decizia acestei inițiative aparține reprezentanților Poliției care derulează un proiect de educație rutieră pentru elevii buzoieni.

Este vorba despre proiectul „Parc școală pentru bicicliști”, realizat în parteneriat cu Primăria municipiului Buzău și Inspectoratul școlar Județean Buzău, care va debuta astăzi de la ora 10.00.

,,Desfășurat sub sloganul <Buzăul dă prioritate vieții>, proiectul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 16 ani și contribuie la formarea comportamentului rutier responsabil pe baza cunoașterii și respectării regulilor de circulație de către bicicliști, copiii fiind implicați, astfel, într-o situație de trafic reală. Pentru aceasta, în Parcul Crâng din municipiul Buzău a fost amenajat un parc tematic pentru micii bicicliști, prevăzut cu indicatoare și semafoare, unde copiii pot pune în practică regulile de circulație învățate”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție.