Scandal la Liceul „Radu Vlădescu“ din Pătârlagele după reducerea numărului de clase

   Reducerea numărului de clase în cadrul liceelor din judeţ creează dispute la Pătârlagele. Reprezentanţi ai autorităţilor locale şi părinţi din şapte comunităţi învecinate oraşului Pătârlagele au trimis un memoriu către Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău, atrăgând atenţia că această decizie pune părinţii în situaţia de a trimite copiii să înveţe la licee din municipiul Buzău, lucru imposibil din cauza dificultăţilor materiale.

„Să înţelegem că urmează «pas cu pas» închiderea liceului teoretic?!“
   „O astfel de decizie, făcută fără o analiză de impact şi fără a se consulta beneficiarii actului educaţional, reprezin­tă o manifestare autoritară din partea conducerii IŞJ Buzău, cu consecinţe imprevizibile pe termen lung pentru membrii comunităţilor amintite. Asistăm la o formă de nedreptate socială a cărei victime sunt copiii care au avut «şansa» a se naşte în astfel de comunităţi mărgina­şe. Să ne amintim că, nu de mult, a fost închis Spitalul Orăşenesc Pătârlagele şi nimeni nu poate spune câte vieţi puteau fi salvate. Să înţelegem că urmează «pas cu pas» închiderea liceului teoretic?! Va răspunde cineva de schimbarea unor destine …?!”, se arată în memoriul trimis către IŞJ şi către Ministerul Educaţiei după reducerea numărului de clase de la 4 la 3, la Liceul Teoretic „Radu Vlădescu” din Pătârlagele.

 „Un război politic; nu vor rămâne pe dinafară copiii din zona Pătârlagele“

   De cealaltă parte, condu­cerea IŞJ Buzău spune că decizia reducerii numărului de clase de liceu este una adoptată la nivel naţional, dovadă că şi la liceele din municipiu (inclusiv Colegiul Hasdeu şi Colegiul Eminescu) s-a redus câte o clasă. Mai mult, oficialii din învăţământul buzoian pun protestele de la Pătârlagele pe seama unor interese politice.

   „Nu este vorba despre o decizie autoritară. La baza ei au stat studiile demografice realizate la nivelul întregii ţări, deci şi la Buzău. Studiile au arătat că avem mai puţin cu 300 de elevi la clasa a VIII-a, astfel încât trebuie redus numărul de clase de a IX-a. De aceea s-a redus numărul de clase în multe licee, inclusiv la Colegiul Hasdeu şi Colegiul Eminescu. Din păcate, vorbim despre o tendinţă a ultimilor ani: acum zece ani existau 5.500 de elevi de clasa a VIII-a, acum sunt 3.800 de elevi. De aici directivele impuse de ­Mi­nisterul Educaţiei. Vă asigur că nu vor rămâne pe dinafară copiii din zona Pătârlagele. Gândiţi-vă că în zonă nu există doar Liceul «Radu Vlădescu»; mai există şi un liceu tehnologic, plus Liceul din Nehoiu. Toată povestea asta este creată de domnul Muzgoci de la Nehoiu (n.r., consilierul judeţean PSD de la Nehoiu, Doru Muzgoci), care vrea să transforme totul într-o luptă cu interese politice”, a declarat inspectorul şcolar general Florina Stoian. 

Ce se întâmplă cu normele didactice
   „Cunosc această problemă. Este adevă­rat că la nivelul judeţului numărul elevilor care se înscriu în clasa a IX-a s-a redus cu 300 şi de aceea s-a impus reducerea numărului de clase în tot judeţul. Cei de la Pătârlagele susţin că vor fi puşi în situaţia de a face naveta pentru copiii lor către alte licee bune din municipiul Buzău. Cred că dacă statistica comandată de IŞJ a fost făcută corect, nu vor apărea asemenea situaţii. O altă soluţie care ar fi putut fi luată în discuţie ar fi fost reducerea numărului de elevi dintr-o clasă, astfel încât să rămână tot trei clase, dar o reducere tot se impunea”, a declarat liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SÎP) Buzău, Ion Dobre.
   Reprezentantul profesorilor buzoieni a vorbit şi despre diminuarea normelor didactice care ar putea afecta profesorii după reducerea numărului de clase din licee.
   „Scăderea populaţiei şcolare este o realitate. Acum zece ani aveam 6.000 de cadre didactice, iar acum avem doar 5.000. Totuşi, profesorii nu trebuie să se îngrijoreze. Reducerea normelor didactice nu înseamnă că vor pleca profesori din învăţământ. Avem profesori care ies la pensie şi în felul acesta posturile lor nu vor mai fi scoase la concurs. În plus mai există şi posibilitatea plăţii cu ora”, a mai declarat Ion Dobre.