Ultima săptămână a lunii septembrie este un prilej pentru reprezentanții Asociației „Centrul de pregătire pentru o viață independentă în limbaj mimico-gestual” din Buzău să organizeze o serie de activități dedicate comunității surzilor. Este vorba despre Săptămâna Internațională a Surzilor, care a început să fie celebrată, în întreaga lume, din anul 1958, prin marșuri, dezbateri, campanii, expoziții, care atrag atenția asupra acestei categorii de persoane cu deficiențe de auz și a respectării drepturilor lor.
Astfel, la Buzău, manifestările dedicate acestui eveniment au început de ieri, când, pe platoul Dacia, tineri cu deficiențe de auz și vorbire și-au exprimat dorința și capacitatea de a munci, prin acțiunea „Eficienți…NU DEFICIENȚI! Muncim, nu cerșim!”.
Tinerii și-au propus să le demonstreze tuturor că pot, știu și merită să fie egali cu cei care nu au dizabilități. La această acțiune din Piața Dacia au fost parteneri Crucea Roșie și Primăria Buzău. Manifestările continuă astăzi, cu o conferință de presă la sediul Primăriei Buzău, având ca temă limbajul mimico-gestual. Apoi, timp de trei zile, respectiv în perioada 28-30 septembrie, un grup de tineri cu deficiențe de auz, trei fete și trei băieți, însoțiți de un grup de profesioniști voluntari, sunt invitați la Bruxelles, în Parlamentul European.
Tinerii vor participa la Conferința „Multilingvismul și drepturi egale în Uniunea Europeană: Rolul limbilor prin semn”, evenimentul fiind găzduit de către eurodeputatul belgian Helga Stevens, care, la rândul său, s-a născut cu deficiențe de auz.
,,După cum se poate observa din programul activităților, am dorit ca anul acesta să împărtășim mai mult din experiența noastră, să aducem oamenii în mijlocul nostru, noi să fim în centrul comunității. Trebuie să punem accentul pe muncă, pe respectarea drepturilor transcrise în legislația din domeniu, pe promovarea adevăratelor valori și pe corectitudinea factorilor decidenți din sistemul social”, a declarat Ionica Tarău, managerul asociației „Centrul de pregătire pentru o viață independentă în limbaj mimico-gestual”.
De asemenea, reprezentanții acestei asociații le reamintesc celor interesați că ușa organizației lor este mereu deschisă celor care le cer sprijinul și doresc să învețe limbajul mimico-gestual. Aceștia pot contacta asociația fie prin intermediul Facebook sau prin SMS la numărul de telefon 0732 817 411.
În România trăiesc peste 25.000 de persoane cu deficiențe de auz.