Joaca mincinosului național de-a pendulul între Partidul Social Democrat și Partidul România Unită, condimentată cu termeni fotbalistici prin interviuri și declarații de presă ori postări pe rețelele de socializare, nu face altceva decât să ne întărească convingerea că, cel puțin în formațiunea politică păstorită de infractorul Dragnea, șantajul este la loc de cinste. Și nu doar șantajul legat de eventuala pierdere, pe ultima sută de metri a vieții actualului Legislativ, a majorității parlamentare, ci și un șantaj pe chestiuni știute doar de cei doi actori.
Cum s-ar explica, altfel, faptul că actualul lider național al PSD suportă “mișculațiile” lui Ponta, în condițiile în care acesta recunoaște public că s-a implicat în acțiunile de “creștere” ale oamenilor lui Bogdan Diaconu? Cum de nu-l dă afară din partid fără să clipească, așa cum a făcut-o, de altfel, cu unul dintre oamenii care i-au fost fideli până la un moment dat, fostul președinte al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea? În condițiile în care vina acestuia a fost una infinit mai mică, aceea de a nu dezbate în interiorul partidului, ci în spațiul public, dreptul, moral cel puțin, al unui condamnat penal, prin sentință definitivă și irevocabilă, de a conduce un partid politic.
Se vede treaba că Ponta știe mult mai multe și este decis să nu plece din Partidul Social Democrat până când nu va fi dat afară din dispoziția directă a lui Dragnea, când va face, probail, uz de așii din mânecă. Ca apoi să se poată justifica, precum că a uzat de toate căile posibile pentru a-i rămâne prieten, cel puțin politic, liderului național social-democrat. Și nu dușman.