Anunțate cu surle și trâmbițe, protestele salariaților din educație din toată țara programate ieri au fost „deturnate” de ministrul Educației, Remus Pricopie. Cel puțin aceasta este părerea liderilor
Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SÎP) Buzău, ai cărui membri au pichetat ieri sediul Prefecturii.
Chiar dacă la eveniment erau anunțați 200 de profesori și membri ai personalului nedidactic (paznici, bucătărese, fochiști, muncitori de întreținere etc), la orele prânzului pe trotuarul din fața Casei Albe erau cel mult 100 de persoane. Înarmați cu pancarte, șepci și tricouri inscripționate cu însemnele sindicatului din care fac parte, salariații din învățământul buzoian au fost totuși destul de vocali. Liderii lor au mărturisit că nu se feresc să apeleze la astfel de acțiuni ori de câte ori sunt campanii electorale și asta pentru că este singurul moment când politicienii suferă că sunt huiduiți.
„Premierul mincinos duce școala tot mai jos!”, „Ne-ați mințit, ne mințiți, ne veți minți! Noi cu voi nu vom mai fi!”, „Noi avem elevi în clase, voi aveți afaceri grase”, sunt doar câteva dintre mesajele de pe bannere celor care au ieșit ieri în stradă la Buzău.
„Suntem cinci județe care nu credem în promisiunile ministrului“
„Am demarat această acțiune în speranța că în toate județele se va ieși în stradă și vom convinge guvernanții să ne asculte. Probabil acesta este motivul pentru care ministrul Educației a acceptat ieri o întâlnire cu noi și, timp de cinci ore, a încercat să ne convingă de bunele sale intenții. O parte dintre colegii noștri au fost convinși să nu mai iasă la proteste. Eu unul nu am fost convins. Nu pot ascunde că puterea ministrului nostru este limitată. Cel puțin asta a dovedit. A încercat să ne prezinte câte lucruri bune a făcut pentru noi… Din păcate nu se văd. Acel 10 la sută promis debutanților este de fapt între 2 și 10 la sută. Suntem cinci județe care am considerat că nu putem pune mare preț pe promisiunile domnului ministru și am ieșit în stradă”, a declarat liderul SÎP Buzău, Ion Dobre.
u bani de acasă pentru școală
Revendicările salariaților din Educație sunt diverse, însă cele mai importante sunt cele legate de majorarea salariilor, decontarea navetei și reforma din domeniu.
„Lucrez ca muncitor de întreținere la școala Gimnaziala Zangopol din cartierul Mihai Viteazu. Am un salariu de 862 de lei brut, din care îmi revin net 640 de lei. Lucrez în sistemul de învățământ de 12 ani și au în total 32 de ani de muncă. Cum să mă descurc cu acest salariu? Eu din acest salariu cheltuiesc vreo 5 lei lunar pentru câte o piuliță, un șurubel care trebuie prin școală… Asta dovedește că nu sunt bani în sistemul de învățământ”, a declarat Ionel Chițu.
Nu doar personalul nedidactic se confruntă însă cu probleme salariale. „Toți lucrăm cu o mizerie de salarizare. Avem colegi, învățători și educatori care încep activitatea cu mai puțin de 700 lei, iar dacă au studii superioare, cu 800 de lei. Ce să faci cu acești bani?! Promisiuni avem și de la ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Nu mai credem în promisiunile politicienilor. Toți ne-au mințit o perioadă de timp și ne mint în continuare”, a mai declarat liderul Ion Dobre.
Cred că ministrul și-a făcut calculele
Potrivit aceleiași surse, promisiunile ministrului Educației nu au rolul decât de a amâna protestele profesorilor până după perioada alegerilor.
„Acest demers are rolul de a atrage atenția asupra nemulțumirilor noastre. Este un an electoral, nu m-am ferit niciodată să recunosc că în această perioadă trebuie să fim mai activi. De luni, foaia de parcurs propusă de ministrul Educației și revendicările noastre vor fi rezolvate până la 1 ianuarie 2015. Eu cred că și-a făcut bine calculele, astfel încât dacă trec alegerile înseamnă că și-a realizat obiectivul. Noi rămânem cu aceleași probleme. Vom relua protestele până când principalele revendicări vor fi rezolvate”, a mai declarat liderul SÎP Buzău.
Cel mai probabil, profesorii buzoieni, alături de reprezentanții personalului nedidactic din școli, vor întrerupe protestele pe perioada vacanței școlare și le vor relua din toamnă.