S-au modificat alocările prin PNDR

Guvernul a aprobat alocările financiare actualizate pentru măsurile de dezvoltare rurală[…] 

Guvernul a aprobat alocările financiare actualizate pentru măsurile de dezvoltare rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) al României pentru perioada 2007-2013. Actualizarea acestor alocări ține cont de cele mai recente modificări ale PNDR aprobate de Comisia Europeană. Astfel, modificările prevăd posibilitatea realocării de fonduri între măsurile din cadrul altor axe sau al aceleiași axe în scopul diminuării sumelor de la măsuri mai puțin accesate și direcționarea către măsuri cu o cerere ridicată sau către noile măsuri lansate.

     Prin decizia Guvernului se instituie posibilitatea decontării cheltuielilor de consultanță pentru întocmirea dosarului cererii de finanțare integral, în cadrul unei singure tranșe de plată. Acest lucru se va putea face prin excepție de la regula privind plata proporțională a cheltuielilor de consultanță și pentru managementul proiectului. De asemenea, o altă modificare constă în reglementarea condițiilor în care Grupurile de Acțiune Locală (GAL) pot beneficia de garanții bancare sau garanții echivalente pentru acordarea de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) a avansului de 20 la sută aferent costurilor de funcționare, dobândirii de competențe în conformitate cu noile prevederi ale PNDR aprobate de Comisia Europeană, asigurându-se astfel și acestei categorii de beneficiari condiții de accesare a fondurilor comunitare similare cu ale celorlalte categorii de beneficiari ai PNDR.