S-a terminat cu aglomerația la podul vechi de la Mărăcineni. Vezi cât vor dura lucrările pe celălalt sens

Circulația rutieră pe podul metalic de la Mărăcineni a fost reluată în condiții normale, joi, la primele ore ale dimineții, așa cum au primis autoritățile județului, șeful de șantier și constructorul, după ce ieri și azi-noapte s-a lucrat pentru refacerea scuarului între sensurile de mers. Potrivit proiectantului lucrării, nu există impuse alte restricții de tonaj decât cele impuse pe drumurile naționale din România. Viteza admisă este însă de 50 km/h, podul fiind proiectat să preia în condiții normale traficul de pe DN2E85.

Potrivit șefului Secției Drumuri Naționale Buzău, Leon Velicu, zilele următoare vor fi efectuate lucrări de întreținere pe sensul de mers Buzău-Rm. Sărat, lucrări care vor fi finalizate în maxim zece zile, însă care vor dura efectiv câteva ore. În primăvara anului viitor vor începe lucrări mai ample de întreținere.

Lucrările de reparaţii ale podului au început în data de 19 aprilie şi au constat în reparaţii ale plăcii din beton armat existente şi executarea unei plăci de suprabetonare peste placa existentă, înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe pod, înlocuirea rosturilor de dilataţie, sablarea şi vopsirea tablierului metalic şi montarea parapetelui de siguranţă cu nivel de protecţie superior.

Contractul de lucrări a fost încheiat între DRDP Bucureşti şi SC Freyrom SA şi depăşeşte 3,568 milioane lei fără TVA, sumă alocată de la bugetul de stat pentru lucrări de întreţinere periodică.

În perioada următoare vor mai avea loc lucrări la infrastructura podului, dar acestea nu vor afecta circulaţia rutieră pe pod, precizează reprezentanţii CNAIR.

Un comentariu la „S-a terminat cu aglomerația la podul vechi de la Mărăcineni. Vezi cât vor dura lucrările pe celălalt sens”

  1. S-a terminat bataia de jos a prefectului si a primarului? nuuu…va inselati. In loc sa modernizere podul de la Vadu Pasii astfel incat sa preia circulatia si sa nu existe probleme in circulatie primaria si prefectura a ales sa-si bata joc de oamenii ce tranziteaza Buzaul.

Comentariile sunt închise.