O istorie a Oftalmologiei nu se poate scrie fără a aminti de „părintele” acestui domeniu, Nicolae I. Manolescu, medic oftalmolog, educator sanitar, născut pe 10 februarie 1850 la Şarânga şi decedat pe 20 august 1910 la Strunga-Iaşi. Face studiile primare în satul natal şi cele secundare la Buzău, pe care le absolvă în 1869, după care, până în 1871, funcţionează ca învăţător în judeţul Buzău. Urmează Facultatea de Medicină din Bucureşti (1871-1878), luându-şi doctoratul cu teza „Câteva cuvinte asupra cloroformizaţiunii copiilor” (1878).
Ca student, a fondat Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (1878). Funcţionează ca medic de circumscripţie în judeţul Buzău (1878-1879), după care pleacă la specializare în Oftalmologie la Paris şi Viena (1879-1881), în clinicile oftalmologice ale doctorului Mecker şi profesorului Arlt. Revenit în ţară, este angajat medic oculist la Spitalul Brâncovenesc (1881-1883), medic primar de oftalmologie şi otorinolaringologie la Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti (1884), profesor de clinică oftalmologică la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1884-1909), unde era suplinitor din 1883. Redactor al revistelor „Analele medicale române” (1884-1889) şi „Apărătorul Sănătăţii” (1891-1898), membru în comitetul de redacţie al revistei „România medicală”, fondator şi primul preşedinte al Asociaţiei Generale a Medicilor din România (1897).
A conceput o tehnică originală de îndepărtare a cataractei
Prin cercetările şi studiile sale, dr. Nicolae Manolescu este întemeietorul şcolii româneşti de oftalmologie, elaborând, totodată, tehnici chirurgicale şi metode de tratament acceptate şi însuşite de forurile internaţionale de specialitate. A conceput şi folosit o tehnică originală de îndepărtare a cataractei senile şi cataractei secundare, iar periajul conjunctivitei în trahon este cunoscut ca „procedeul Manolescu”. A introdus iodoformul ca antiseptic în chirurgia oculară, s-a ocupat de profilaxia combaterea şi tratamentul conjunctivitei granuloase, a elaborat o nouă tehnică de extirpare a irisului, a efectuat cercetări în domeniul acuităţii vizuale şi miopiei. Este autorul unor lucrări ştiinţifice („Boalele conjunctivitei”, 1884; „Boalele transmisibile”, 1890) şi a numeroase articole de educaţie sanitară, iar pe baza studiilor problemelor de igienă din mediul rural, în calitatea sa de director general al Serviciului Sanitar (1903-1904), s-a străduit să organizeze serviciul sanitar la nivelul întregii ţări şi, totodată, să generalizeze instituţia infirmeriilor rurale. Eminent clinician, este recompensat pentru lucrarea sa „Igiena ţăranului” (1895) cu premiul Academiei Române. În semn de omagiu pentru personalitatea lui N. Manolescu, comuna Şarânga a purtat până în 1944 numele acestuia (deşi autorităţile locale au fost confuze şi nedumerite, deoarece nu aveau cunoştinţă despre originea savantului).
Fiul său, Dimitrie N. Manolescu, născut la Bucureşti în 1885, oftalmolog şi profesor universitar la facultăţile de medicină din Iaşi şi Bucureşti, a efectuat cercetări şi a publicat rezultatele a numeroase studii privind chirurgia strabismului, conjunctivita blenoragică şi tulburările oftalmologice în tifosul exantematic.