- Primul tunel aerodinamic l-a construit în 1927, la Râmnicu Sărat, în sala de sport a liceului unde preda
Profesor de desen la liceul din Râmnicu Sărat, Ion Stroescu este primul român specialist în aerodinamică. El s-a născut în anul 1888, la Ploieşti, şi a absolvit Academia de Belle-Arte în anul 1910. Cercetător de excepţie, a proiectat, în anul 1910, un avion pe care l-a numit „Aeroplanul România”, în acelaşi an înregistrând şi un al doilea proiect în domeniul construcţiilor aeronautice, avându-l colaborator pe N. Osmanovici.
În anul 1911, într-un memoriu adresat Academiei Române, propune aplicarea principiului reacţiei la motoarele de aviaţie, ideea şi dispozitivul fiind publicate în „La Revue de l’aviation“, din 1 august 1911. Dar abia după 27 de ani, la 1 iulie 1938, firma Junkers Flugzeug und Motorenwerke A.G. obţine brevetul în care este vorba de acelaşi dispozitiv şi principiu.
A revoluţionat aviaţia mondială cu un avion militar cu propulsie reactivă-bimotor
Între anii 1914 şi 1915, a trecut la studiul unui avion de vânătoare, lucrare ce a fost predată Ministerului de Război, proiect apreciat de către Serviciul Tehnic al Aviaţiei ca „cel mai serios proiect de avion prezentat la noi până acum“. Reluând tema, Ion Stroescu a elaborat complet partea aerodinamică a unei variante perfecţionate S-2 a avionului, calculată a atinge viteza de 200 km/h.
De asemenea, în anul 1917 a proiectat un avion militar cu propulsie reactivă-bimotor, proiect cu un caracter întru totul revoluţionar la nivel naţional, dar şi mondial. Aparatul avea o configuraţie generală modernă, surprinzător de înaintată. Proiectul conţinea şi un generator energetic cu elice, care ar fi asigurat tensiunea permanentă de aprindere necesară ciclului de funcţionare a pulsoreactoarelor.
Cea mai mare parte a activităţii a desfăşurat-o prin cercetări de laborator. În anul 1925 obţine brevetul sub denumirea de „Aripă de avion cu ţâşnitură de gaze tangenţială la partea superioară a bordului de atac”. În anul următor, Academia Română îl premiază cu Premiul “Năsturaş” pentru lucrarea: „Noi perspective în aerodinamică”, în care prezintă numeroase idei şi lucrări practice de aeronautică. Obţine un alt brevet românesc privind proiectarea unui dispozitiv pentru intensificarea sustentaţiei prin mărirea depresiunii dorsale a aripii de avion. Mulţi specialişti străini îl consideră un pionier al ştiinţei aerodinamice, emiţând metoda de intensificare a sustentaţiei cu ajutorul jeturilor fluide tangenţiale, idei de avangardă pentru acel timp şi care au contribuit la dezvoltarea aeronauticii, cu aplicaţii directe în construcţia de avioane.
Tunelul aerodinamic, distrus de statul român, apreciat de germani
În anul 1926, a construit, în sala de gimnastică a liceului din Râmnicu Sărat, o suflerie aerodinamică (tunel aerodinamic), distrus însă din ordinul Ministerului Instrucţiunii Publice şi Cultelor, pe motiv că „şi-a construit un butoi personal”. Iniţiativa s-a bucurat însă de aprecierea revistei germane „Flugtechnik” (11 mai 1928) care scria: „Profesorul Stroescu este un adevărat pionier în domeniul aeronauticii, iar această ştiinţă îi datorează foarte mult”.
Între anii 1929-1937, a lucrat împreună cu prof. univ. dr. Elie Carafoli, savant de renume mondial, construind în anul 1930, la Şcoala Politehnică din Bucureşti, un tunel aerodinamic. Acesta a fost prima instalaţie de acest fel din sud-estul Europei şi printre cele mai moderne din lume la vremea respectivă. Pe 7 mai 1931, Regele Carol al II-lea, împreună cu Principele Nicolae, cu Primul-Ministru Nicolae Iorga şi cu Rectorul Şcolii Politehnice, Nicolae Vasilescu-Karpen, inaugurează cel mai important tunel aerodinamic din Sud-Estul Europei şi unul dintre cele mai moderne şi mai bine dotate din Europa la acea vreme.
Profesor la Sorbona
Devine cadru didactic universitar, desfăşurându-şi activitatea ca şef de lucrări în cadrul Laboratorului de Mecanică al Universităţii Bucureşti. Între anii 1946-1948, a realizat la Universitatea Sorbona din Paris, la solicitarea prof. univ. dr. Edmond Brun, o suflerie aerodinamică destinată studiului fenomenelor de givraj. Instalaţia a fost realizată în 18 luni şi Universitatea Sorbona se mândreşte şi astăzi cu această lucrare de mare fineţe. Deşi acesta a primit numeroase oferte să rămână în Franţa sau S.U.A., la firma “Sikorski”, care construia elicoptere, savantul român s-a reîntors în ţară şi, în colaborare cu academician prof. dr. Dumitru Dumitrescu, a studiat energiile neconvenţionale (energia eoliană, folosită astăzi din ce în ca mai mult), obţinând brevetul intitulat: „Turbină eoliană elicoidală intubată într-un tub Venturi”.
Autor a peste 150 de lucrări ştiinţifice şi brevete, şi-a desfăşurat o bună parte din activitatea sa ştiinţifică în oraşul Râmnicu Sărat, rămânând în istoria ştiinţei aeronauticii ca un deschizător de drumuri.