Revocarea consilierului judeţean Raul Florescu din ATOP, motiv de dispută între juriştii din Casa Albă şi cei din CJ

Revocarea consilierului judeţean PNL Raul Florescu din calitatea de membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică a ajuns motiv de dispută între juriştii Prefecturii şi cei ai Consiliului Judeţean.

În şedinţa din 31 mai 2018, prin adoptarea unui proiect de hotărâre iniţiat de grupul de consilieri judeţeni ai Partidului Naţional Li­be­ral, care, de altfel, l-au şi propus pentru calitatea de membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, consilierul judeţean PNL Florescu Raul a fost revocat din calitatea de membru al ATOP şi înlocuit cu colegul său de partid Claudiu Carpen. Iniţiativa grupului Partidului National Liberal a fost motivată printr-o decizie a forului intern de conducere privind principiul rotativităţii.

Raul Florescu a sesizat însă Instituţia Prefectului cu privire la legalitatea hotărârii Consiliului Ju­deţean şi a cerut reanalizarea ei. Potrivit juriştilor Prefecturii, „calitatea de membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică se pierde în cazul în care titularul nu mai îndeplineşte funcţia care a determinat desemnarea sa”, însă reprezentanţii Consiliului Judeţean nu au fost de aceeaş părere: ,,termenul juridic al revocării este alin. (2) al art. 9 din Regulamentul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică care prevede pierderea calităţii şi pentru <alte motive care îl împiedică să îşi îndepli­nească în mod corespunzător atribuţiile conferite de această calitate> şi nu alin. (1) cum invocă Instituţia Prefectului. Principiul simetriei juridice – în speţă cine propune are dreptul de solicitare revocare; aplicarea algoritmului politic prevăzut de art. 92 din Legea nr. 215 /2001”.

Ulterior şi preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului National Liberal Buzău, deputatul Cristinel Romanescu a explicat Instituţiei Prefectului motivul iniţierii proiectului de hotărâre pentru revocarea consilierului judeţean Raul Florescu din calitatea de membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, solicitând men­ţinerea hotărârii Consiliului Judeţean.

De altfel, Raul Florescu a contestat iniţiativa co­legilor liberali din Consiliul Judeţean, iar Curtea de arbitraj a Partidului National Liberal a respins, în luna octombrie, recursul formulat de acesta.

Însă, printr-o adresă înaintată Consiliului Ju­deţean pe 8 noiembrie, consilierul Raul Florescu a cerut CJ reanalizarea ho­tărârii în cauză şi respectarea punctului de vedere al Prefecturii.

,,Conform răspunsului primit de la Instituţia Prefectului Judeţului Buzău cu nr. 10012/09.08.2018, Consiliul Judeţean Buzău este obligat să reanalizeze hotărârea în discuţie şi să se dispună măsurile legale ce se impun în legătură cu în­călcarea legalităţii. Sensul solicitării este acela de a se revoca hotărârea în discuţie.

De la momentul soli­citării Instituţiei sus menţionate, la niciuna din şedinţele ce au urmat nu a existat pe ordinea de zi vreun proiect sau punct care să reglementeze situaţia creată.

Având în vedere cele expuse mai sus, solicit iniţierea unui proiect de hotărâre prin care să fie respectate dispoziţiile Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău privind revenirea la legalitate cu privire la hotărârea sus menţionată în sensul modificării/revocării acesteia.

Prezenta solicitare repre­zintă procedura prealabilă în sensul art. 7 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ atât în ceea ce priveşte reanalizarea actului administrativ, cât şi cu privire hotărârea în discuţie”, a menţionat Raul Florescu în adresa înaintată Consiliului Judeţean.

,,Salvat” o lună de colegii social-democraţi

În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean din luna aprilie, Raul Florescu, unul dintre cei mai vocali aleşi liberali – mai precis singurul din actualul deli­berativ -, a fost ,,salvat” de colegii săi social-democraţi de la înlocuirea din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică.

Proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi nu a mai fost supus votului, după ce Raul Florescu, cel vizat de înlocuire, a solicitat colegilor din Consiliul Judeţean amânarea discutării proiectului, motivându-şi demersul prin aceea că ar fi contestat respectiva măsură şi că ar avea nevoie de timp până la soluţionarea contestaţiei. De cealaltă parte, liderul de grup al Partidului Naţional Liberal, Emilia Babiuc, a susţinut punctul de vedere al formaţiunii sale politice, explicând că decizia este una internă a PNL şi că, în mod normal, proiectul ar trebui supus aprobării.

La rândul său, preşe­din­tele Consiliului Judeţean, social-democratul Petre Ema­noil Neagu, a solicitat aleşlor judeţeni să voteze cererea lui Florescu, de amânare a proiectului res­pectiv, aşa cum le dictează conştiinţa, însă a ţinut să explice că la următoarea şedinţă este obligatoriu să fie luată o decizie în privinţa desemnării în ATOP a unei persoane din partea liberalilor, indiferent dacă procedurile interne din PNL vor duce sau nu la rezolvarea contestaţiei depusă de Florescu.

Prin urmare, proiectul aflat pe ordinea de zi a fost amânat cu concursul mai multor consilieri PSD, ALDE şi cu o parte a celor PNL. În urma votului, 20 de consilieri au votat pentru amânarea proiectului, şapte împotrivă, iar doi, printre care şi preşedintele Petre Emanoil Neagu, s-au ab­ţinut.

,,Aş vrea să fac o precizare cu privire la o anumită informaţie care a fost preluată ieri în Consiliul Judeţean, şi anume cu referire la un proiect al Partidului Naţional Liberal de schimbare a unui consilier cu un alt consilier PNL în ATOP. Cu siguranţă ştiţi

des­pre ce este vorba; din păcate, domnul preşedinte al Consiliului Judeţean a considerat că este bine să amâne votarea acelui proiect, pe motivul unei contestaţii. Aş vrea să vă informez că, de fapt, modificarea, sau schimbarea consilierilor nu se datorează unei sancţiuni, ci, dimpotrivă, este vorba de o eficientizare a muncii noastre din echipa consilierilor judeţeni; nu ştiu ce ar putea fi menţionat în acea contestaţie, important este că acel proiect al nostru trebuia să fie supus votului. Din păcate, procedura, din punctul nostru de vedere, este greştă. Surpriza noastră este faptul că solicitarea consilierului nostru a fost votată de membrii PSD; vă las pe dumneavoastră să trageţi concluziile în această situaţie. Am vrut să clarific această problemă, tocmai ca să nu fie alte subiecte de discuţie în acest sens”, a explicat ulterior, într-o conferinţă de presă, liderul consilierilor PNL, Emilia Babiuc. Decizia a fost luată însă în luna următoare.

Raul Florescu este consilier judeţean al Partidului Naţional Liberal ales în anul 2016 pentru a doua legislatură, după cea dintre anii 2012 şi 2016. El a fost unul dintre cei mai vocali aleşi liberali, fiind unul dintre oamenii de baza ai fostului Partid Democrat Li­beral. De asemenea, trebuie spus că şi persoana desemnată de liberali să îl înlocuiască pe Florescu în ATOP, Claudiu Carpen, provine tot din rândurile foştilor democrat-liberali.

2 comentarii la „Revocarea consilierului judeţean Raul Florescu din ATOP, motiv de dispută între juriştii din Casa Albă şi cei din CJ”

  1. carente profesionale – pai ce profesie are acest individ???? Am inteles ca se pregateste sa sara in barca ALDE Buzau. O fi bine, o fi rau!!! In rest achiesez la cele afirmate de max

  2. Consilierul lu’ peste prajit,un analfabet ahtiat dupa functii,obraznic,multiple carente profesionale si de caracter

Comentariile sunt închise.