După ce în prima etapă a proiectului au fost invitați în Polonia, elevii și profesorii buzoieni de la Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu” au devenit, la rândul lor, gazde pentru partenerii „Erasmus +”, veniți din Italia, Turcia și Polonia.
Este vorba despre reunirea echipelor din proiect (din perioada 24-30 mai), care a avut loc, de data aceasta, într-o zonă absolut fascinantă a țării noastre, situată în extremitatea Subcarpaților de Curbură, pe malul Milcovului, în mijlocul podgoriei ce poartă același nume cu al orașului: Odobești, județul Vrancea. Etapa de proiect de la Odobești (găzduită de Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești), a vizat activități desfășurate în paralel de către elevi, respectiv profesori, activități ce au avut ca scop alegerea celui mai bun model de educație în domeniile artistic (muzică, desen, artă), educație tehnologică, educație fizică și sport. În timp ce profesorii au prezentat sistemul de învățământ din țările lor și ulterior au dezbătut problemele vis-á-vis de temele propuse, elevii au pictat pe sticlă, au realizat obiecte de vestimentație din materiale reciclabile, au participat la un concurs karaoke, dar și la competiții sportive. Interesantă a fost, de asemenea, și „Seara europeană”, ocazie cu care delegațiile participante și-au prezentat mâncăruri și costume tradiționale, obiceiuri specifice țărilor din care provin.
„Așa cum elevii și profesorii români s-au bucurat de o experiență educațională deosebită în prima etapă a proiectului, în Polonia, în perioada 3-9 mai 2015, tot așa, colegii noștri profesori și elevii din celelalte state membre participante la proiect au fost de-a dreptul încântați de ineditul moldovenesc, de calitatea învățământului românesc, de ospitalitatea și tradiționalul ce ne caracterizează ca popor. Activitățile desfășurate la Liceul Teoretic Duiliu Zamfirescu din Odobești au fost întregite de vizite la o veche cramă din zonă, la mausoleul de la Mărășești, ocazii cu care delegațiile străine de profesori și elevi au cunoscut soiurile viticole specifice zonei Vrancei, dar și un crâmpei din istoria zbuciumată a primului război mondial”, a declarat profesorul Viorica Petrescu, de la Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu”.
Elevii (Daniel Mălăescu, Georgiana Zăinescu, {tefania Ilie, Valentina Marin) și profesorii (Viorica Petrescu, Liliana Lăzăroiu, Gheorghe Olaru, Alina Mioară, Gabriel Nicolae) din Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu”, au fost prezenți și participanți activi la toate activitățile desfășurate în cadrul acestei etape a proiectului. S-au mobilizat și au comunicat în limba engleză cu ceilalți parteneri, au fost activi, și-au făcut cunoscute abilitățile și competențele, au legat prietenii cu toți cei implicați.
De remarcat este și faptul că activitățile practice ale elevilor, lucrările executate de ei în cadrul grupelor intenționat formate cu elevi din diferite țări, s-au dorit a fi nu neapărat competiții, ci un mod, un motiv de a relaționa de a interacționa, de a împărtăși experiențe, de a lega prietenii.