Procesul președintelui suspendat al Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, continuă și luna viitoare. Instanţa a fixat astăzi un nou termen pentru data de 6 iulie când vor fi administrate probe și vor fi audiați alți martori. Și astăzi, la Tribunalul Călărași unde se judecă dosarul în care Bîgiu este judecat pentru comiterea mai multor infracțiuni, au fost audiate mai multe persoane. Tot astăzi, judecătorul de caz a decis ca inculpatul să rămână în arest la domiciliu, respingând două cereri ale lui Bîgiu de părăsire a imobilului, una de natură familială, iar alta medicală. Reamintim că preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean este acuzat că a primit 95.000 de lei mită de la patroana unei asociaţii care a întocmit strategia de dezvoltare a judeţului pentru perioada 2015 – 2020, dar şi de faptul că a beneficiat de bani publici după ce a închiriat un buldoexcavator unei societăţi care a derulat contracte cu instituţia pe care o conducea. Finul său, Florin Colgiu, a fost intermediar al mitei şi l-a ajutat pe Cristi Bîgiu să disimuleze sumele primite din închirierea utilajului, astfel că a fost trimis în judecată pentru complicitate la luare de mită şi la spălare de bani.