Rata şomajului a scăzut la sfârşitul lunii august în judeţul Buzău, atingând un nivel de 7,29 la sută, cu 0,07 procente mai mică decât în iulie şi 0,7 la sută faţă de luna mai.
Rata şomajului a scăzut la sfârşitul lunii august în judeţul Buzău, atingând un nivel de 7,29 la sută, cu 0,07 procente mai mică decât în iulie şi 0,7 la sută faţă de luna mai. La nivel naţional s-au înregistrat creşteri, rata şomajului ajungând în august la 4,80 la sută, faţă de 4,77 la sută în luna precedentă. Faţă de aceeaşi lună a anului trecut însă, rata şomajului în august este cu 2,61 procente mai mică, potrivit Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă. Astfel, la agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă, au fost înregistraţi luna trecută 437.811 şomeri, cu 2.659 mai mulţi decât la sfârşitul lunii iulie.
În ceea ce priveşte şomajul masculin, acesta a scăzut de la 5 la sută în iulie, la 4,93 în august, iar rata şomajului feminin a crescut de la 4,51 la 4,65.
Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Bacău, cu 0,27 de procente, Iaşi cu 0,24, Sibiu cu 0,17, Mureş cu 0,16, Brăila cu 0,14 şi Bucureşti cu 0,03. La polul opus, niveluri mai ridicate au fost atinse în Vaslui 8,83 la sută, Teleorman 8,60 la sută, Dolj 8,48 la sută, Mehedinţi 8,22 la sută, Covasna 7,84 la sută, Gorj 6,85 la sută, Alba 6,77 la sută şi Galaţi 6,59 la sută. Din totalul şomerilor înregistraţi, la nivel naţional, un număr de 150.127 au fost indemnizaţi şi 287.684 neindemnizaţi. Astfel, numărul persoanelor indemnizate a scăzut cu 1.152, în timp ce al celor neindemnizate a crescut cu 3.811, în august faţă de iulie.
Această creştere a ratei şomajului este prima în aproape un an şi jumătate, ultima lună în care s-a mai înregistrat o creştere fiind martie 2010, când nivelul şomajului s-a situat la 8,36%, în urcare faţă de nivelul de 8,3% din februarie, informează econtext.
95 de locuri de muncă valabile ieri la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă din Buzău. Cele mai multe dintre acestea se găsesc în domeniul construcţiilor şi al panificaţiei.
La nivel naţional, ANOFM a anunţat pentru perioada 2-8 septembrie 8.230 de locuri de muncă vacante. Astfel, în Municipiul Bucureşti sunt cele mai multe locuri de muncă, 1.019. În celelalte judeţe se regăsesc 631 de locuri valabile în Iaşi, 489 în Timiş, 367 în Hunedoara, 359 în Braşov şi 223 în Constanţa şi Bistiţa – Năsăud.
Cele mai puţine locuri vacante sunt în Caraş – Severin 10, Cluj 25, Covasna 26 sau Vrancea 34.
În judeţul Buzău, la acest moment se găseşte doar un singur post pentru persoanele cu studii superioare, în timp ce la nivel naţional pentru acestea sunt oferite 532 de locuri de muncă.