Crivăţul se abătuse fără cruţare peste oraşul acoperit de nămeţi. Zăpada nu contenea să se cearnă din cerul căzut ca o mantie peste casele minuscului târg al Buzăului. Oraşul număra atunci cu puţin peste zece mii de locuitori, în marea lor majoritate mici comercianţi. Pe strada Carol (astăzi Independenţei) la 5 decembrie 1873, în casa lui State Vaschide veni pe lume un băiat, pe care părinţii îl creştinară sub numele Nicolae.
Crivăţul se abătuse fără cruţare peste oraşul acoperit de nămeţi. Zăpada nu contenea să se cearnă din cerul căzut ca o mantie peste casele minuscului târg al Buzăului. Oraşul număra atunci cu puţin peste zece mii de locuitori, în marea lor majoritate mici comercianţi. Pe strada Carol (astăzi Independenţei) la 5 decembrie 1873, în casa lui State Vaschide veni pe lume un băiat, pe care părinţii îl creştinară sub numele Nicolae.Acesta avea să devină, prin ani, nu doar o mândrie a Buzăului, ci şi a tânărului Regat al României. Dar să o luăm de la început. După terminarea cursului primar, părinţii îl dădură la gimnaziul “Tudor Vladimirescu” (care ulterior va primi numele de Al. Hasdeu, apoi de B.P.Hasdeu). Unul din renumiţii profesori ai şcolii şi director al acesteia era Basil Iorgulescu care, dându-şi seama de capacităţile intelectuale deosebite ale tânărului învăţăcel, îi îndrumă paşii spre renumitul liceu “Sf. Sava” din Bucureşti. La îndemnul aceluiaşi mentor Nicolae Vaschide se înscrie la Facultatea de litere şi filosofie a Universităţii din Bucureşti. Fire studioasă, acesta se făcu repede remarcat de profesorii săi care se minunau de temeinicile cunoştinţe ale studentului. Nicolae Vaschide, care pătrunsese adânc în filosofia lui Descartes, Kant, Nietzsche, Schopenhauer etc., sub influenţa scriitorului francez Meerger, a înfiinţat un cenaclu la care s-au raliat Radu Rosetti, Mihail Oromola, ex-guvernator al Bancii Naţionale, avocatul Jean Staicovici ş.a.
Teza de licenţă “Senzaţiile vizuale” a susţinut-o la 10 iulie 1895, fiind apreciată cu “toate bilele albe”, premiată din Fondul Hilel
Un moment fericit al existenţei sale l-a constituit întâlnirea cu celebrul psiholog francez Alfred Binet care i-a deschis posibilitatea continuării studiilor la Paris. În scrut timp, Nicolae Vaschide se impune în Franţa, prin lucrările elaborate în colaborare cu celebrii săi profesori, ca unul din marile speranţe ale psihologiei experimentale. Din toamna anului 1895, Nicolae Vaschide începe să lucreze în cadrul laboratorului de psihologie filozofică de la Ecole des Hautes Etudes de pe lângă Sorbona. În 1897 i se acordă încă o bursă de doi ani din Fondul Halfon. După încheierea cu succes a studiilor în Franţa, a dorit să vină în ţară, solicitând înfiinţarea, la Bucureşti, a unul laborator de psihologie experimentală. Din păcate nu a primit un răspuns pozitiv la solicitarea sa ceea ce l-a determinat să-şi continue munca de cercetare în capitala Franţei. În scurt timp îşi dă seama că nu va putea continua munca pe tărâmul psihologiei experimentale fără cunoştinţe temeinice în domeniile medicinei şi biologiei. Devine student la Facultatea de medicină din Paris pe care o absolvă cu brio după un efort fizic extenuant. Ftizia, boală incurabilă în acele timpuri, avea să-l răpună la nici 33 de ani, la 13 octombrie 1907. Ca o recunoaştere a valorii sale ştiinţifice, în acel an îi venise şi numirea ca profesor de psihologie la Sorbona. A fost cooptat, în acelaşi timp, ca membru al Academiei de Ştiinţe din Paris.
Nicolae Vaschide a susţinut peste 150 de comunicări ştiinţifice, a publicat circa 170 de articole şi 12 studii de specialitate, majoritatea în limba franceză. Oraşul luminilor îl premiază, iar Facultatea de medicină îi decernează medalia de aur. Este unul dintre cei mai apreciaţi români din Franţa, ţară în care îşi va găsi împlinirea artistică, peste puţin timp, şi Constantin Brâncuşi, ori George Enescu. De altfel, Nicolae Vaschide va lega o strânsă prietenie cu genialul gorjean care, în chiar anul morţii lui Vaschide va semna contractul pentru realizarea grupului statuar “Rugăciunea” din “Dumbrava” Buzăului. Comanda pentru respectivul monument îi fusese dată de Eliza Stănescu (din familia Seceleanu), soţia fostului avocat Petre Stănescu, răpus şi el în urmă cu doi ani de aceeaşi nemiloasă boală. În una din fotografiile făcute în atelierul lui Constantin Brâncuşi în chiar anul morţii lui Vaschide, se poate uşor observa în spatele celor doi prieteni, prima variantă (carnală!) a “Rugăciunii”. Din păcate Nicolae Vaschide nu va mai apuca să se bucure de frumuseţea acestui monument artistic care a deschis noi orizonturi sculpturii moderne în lume.
Nicolae Vaschide este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris, departe de ţara care l-a iubit, dar nu l-a înţeles
Să fie blestemat acest neam ca toţi fiii săi de excepţie să trăiască şi să moară pe pământ străin?!
Este doar o întrebare, mai mult sau mai puţin retorică dar cu dureroase rezonanţe contemporane!
P.S.
În 1932, cu prilejul comemorării unui sfert de secol de la trecerea în eternitate a marelui savant, s-a tipărit la Buzău textul unei conferinţe susţinute la 1 octombrie de către Daniel Cluzel, membru al misiunii universitare franceze în România şi profesor la Liceul “B.P.Hasdeu”. Din textul conferinţei se desprinde ideea că Nicolae Vaschide a fost “un mare român, fiul al Buzăului şi prieten al Franţei, care a făcut să strălucească numele României în ochii streinătăţii, a făcut onoare micului oraş în care s-a născut, servind cauza culturii şi a umanităţii”.
P.S. 2
Parte din lucrările lui Nicolae Vaschide au fost publicate postum de către soţia sa. Deşi avea doar 21 de ani la decesul soţului, aceasta reuşise să se impună în lumea ştiinţifică din Franţa. Pentru lucrarea sa “Dacia” tipărită de Ministerul Instrucţiunii din Franţa, a primit Diploma Şcolii de Înalte Studii, fiind prima femeie (a patra persoană din România după Ovid Denuşianu, Paulian şi N. Iorga) căreia i s-a acordat această distincţie. În anul 1931, la Buzău, ia fiinţă cercul de Conferinţe Nicolae Vaschide de la tribuna căruia tineri şi vârstnici, profesori, avocaţi, medici etc., vor susţine prelegeri din cele mai variate domenii.
La 1 octombrie 1932, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la moartea lui Nicolae Vaschide, cercul de conferinţe care îi purta numele a organizat o activitate comemorativă la care au fost prezente personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice din Buzău şi Bucureşti şi chiar ministrul plenipotenţiar al Franţei în România, Gabriel Paux.
Interesant este faptul că în 1933 Cercul de Conferinţe era condus de studentul în medicină George Emil Palade, viitorul laureat al Premiului Nobel pentru medicină.
Nicolae PENEŞ, membru al Uniunii Scriitorilor din România, laureat al Academiei Române