După recital, participanţii sunt invitaţi la Palatul Culturii unde studenţii Facultăţii de Arte Plastice a Universităţii “Euro-Americane” din Ploieşti expun lucrări de grafică, inspirate din creaţia poetului, sub genericul “Frumoasă ca umbra unei idei”.
Şi, pentru ca seara să se încheie cu aripa zeului înfiptă adânc în umărul nostru, la sala “Studio” sunt premiaţi elevii liceelor ploieştene care s-au distins la concursul literar “Nichita Stănescu”. Cele cinci premii acordate de organizatori au fost obţinute de: Şcoala Normală şi Liceele “Al. I.Cuza”, “Mihai Viteazul”, “I.L.Caragiale” şi “Nichita Stănescu”. După înmânarea premiilor, oferite de Direcţia Judeţeană pentru Tineret Prahova, actorii studioului “Echinox” prezintă un original colaj teatral din creaţia poetului, intitulat “Aripă şi roată” (scenariul şi regia Mihai Vasile).
Seara, la Cercul Militar, gazdele au organizat o masă pentru oaspeţii din Serbia şi Basarabia, pentru noi ceilalţi. A fost o seară cu vin şi poezie, cu versuri din Nichita şi pentru Nichita, cu cântece româneşti şi sârbeşti, cu amintiri duioase şi întâmplări hazlii. După miezul nopţii, Dora Stănescu ne recită, cu glasul sugrumat de emoţie (Dora fiind o mare timidă!) poezii inedite de Nichita Stănescu, după care vin la rând Adam Puslojič, Srba Ignjatovič , Valeriu Matei, Nelu Stan şi încă mulţi alţii. Când zorii ne băteau în geam vestind naşterea POETULUI, din sufletele noastre păcătoase se îndrepta spre El rugăciunea lui Adam Puslojič “Iartă-ne Nichita că mai suntem în viaţă”.
ŞI A FOST ZIUA A DOUA, VINERI, 31 MARTIE 1995
Treziţi, după noaptea de vis cu Nichita, cu capul greu de poezie şi metabisulfit, descindem la Inspectoratul de Cultură pentru a afla veştile de ultimă oră. Fără a se trăda că de câteva zile şi nopţi nu prea a mai dat geană pe geană, prof. Al. Bădulescu ne comunică faptul că din clipă în clipă urmează să sosească la Ploieşti academicienii Eugen Simion şi Mihai Cimpoi, împreună cu poetul suferinţei basarabene, Grigore Vieru. Ei vin direct de la Călăraşi, unde au participat la Olimpiada Naţională de limba şi literatura română. Un alt grup va sosi de la Bucureşti. Din el vor face parte criticii Constantin Crişan şi Valeriu Cristea, poeţii Ion Horea, Anghel Dumbrăveanu şi Dan Laurenţiu, pictorul Vasile Grigore şi mulţi alţii. |i solicităm domnului consilier şef un răspuns ferm la întrebarea, vine sau nu vine corul “Madrigal”? “Da, vine”, ne spune acesta cu satisfacţie. “Maestrul Marin Constantin e doar prahovean de-al nostru, nu?”. |l las pe împătimitul întru cultură Al. Bădulescu să-şi savureze satisfacţiile, în timp ce noi căutăm prin spiţerii noi remedii pentru durerile noastre de cap…
Orele 16.00. |n holul Bibliotecii judeţene “N. Iorga” are loc vernisajul expoziţiei de carte “Epica Magna”, cuprinzând toate volumele pe care poetul le-a publicat antum, de la “Sensul iubirii” (1960) şi până la “Oase plângând” (1982), volum publicat nu în ţară, ci la Panciova, Iugoslavia. Adam Puslojic descrie cu lux de amănunte modul cum au fost elaborate poemele acestei ultime cărţi. Iată, pe scurt, povestea acestui ultim volum turnat în bronz de poet.
După cum se ştie, în august 1982, lui Nichita Stănescu i-a fost oferită “Cununa de aur” a Festivalului Internaţional de poezie de la Struga. |n luna octombrie a aceluiaşi an el revine în Iugoslavia în vederea participării la un colocviu de poezie. Tot acum trebuia să facă şi sumarul viitoarei cărţi, o selecţie din poeziile publicate până atunci, ce urma a fi tradusă în limba sârbă. Dar Nichita a ţinut să le ofere prietenilor săi un volum absolut nou. |n acest sens, le-a cerut să-l ducă undeva, să-i arate ceva, să-i dea motivul. Ştiindu-l un mare iubitor al artelor plastice, aceştia i-au adus un volum cu reproduceri după sculpturile lui Bogdanovic. După câteva ore de meditaţie, cu albumul sub braţ, Nichita s-a închis în una din camerele hotelului “Slavia” din Belgrad, scriind volumul în câteva zile.
De fapt, poeziile n-au fost scrise. Ele erau dictate de poet prietenului său Adam Puslojič, care avea acum rolul de “copist”! “A fost pentru mine ceva nemaipomenit” spunea acesta. Criticul Constantin Crişan a pus în evidenţă marea audienţă de care se bucură Nichita în rândul cititorilor din ţara lui Baudelaire, iar poetul Anghel Dumbrăveanu a rememorat întâmplări emoţionante trăite alături de bunul său prieten, Nichita. Festivitatea de înmânare a premiilor s-a desfăşurat la Filarmonica de Stat din Ploieşti în faţa unui numeros public.
După ce face o scurtă trecere în revistă a ediţiilor precedente, şeful Inspectoratului pentru Cultură conchide:
“Eforturile noastre nu se opresc aici. Cu sprijinul Parlamentului României, Ministerului Culturii şi Consiliului Judeţean urmează să recuperăm, în prima parte a acestui an, casa natală a scriitorului în vederea integrării în circuitul reţelei de muzee din ţara noastră. Tot în acest an intenţionăm să realizăm bustul poetului, un bust ce va fi amplasat în parcul din centrul municipiului nostru împreună cu alte lucrări similare dedicate unora din marile spirite ce dau strălucire neamului nostru în constelaţia lumii”. Profesorul Al. Bădulescu îi invită apoi pe scenă, pe acad. prof. Eugen Simion, preşedintele juriului internaţional pentru înmânarea premiilor “Nichita Stănescu”. Domnia sa este însoţit de Laurenţiu Ulici, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, acad. Mihai Cimpoi – preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Adam Puslojič din Serbia şi de Grigore Vieru. Se deschide plicul cu numele celor trei laureaţi. Iată numele fericiţilor câştigători: DAN LAURENŢIU – România şi VALERIU MATEI – Basarabia – Marele Premiu “Nichita Stănescu” pentru poezie pe anul 1995, SRBA IGNJATOVIC – Serbia – Marele Premiu “Nichita Stănescu” pentru traducerea şi comentarea într-o limbă străină a operei scriitorului.
Primele două premii au fost acordate de Ministerul Culturii prin Inspectoratul Judeţean pentru Cultură, iar cel de-al treilea de Academia Română.
Momentul acordării premiilor este emoţionant. Laureaţii rostesc scurte alocuţiuni pentru cinstirea memoriei poetului. Dintre acestea am ales-o, pentru acest final de reportaj, pe cea a lui Srba Ignjatovic pentru simplitatea, sinceritatea, dar şi profunzimea ei: “Marele Premiu Nichita Stănescu pentru mine este o mare onoare. |n el este şi un conţinut de destin, Nichita a fost un prieten al nostru de o viaţă. Al nostru, al sârbilor. El a fost şi este pentru noi <Belgradul în cinci prieteni> şi <Un pământ numit România>. Sufletul lui acum a devenit cosmic, în fiecare clipă el a dorit o limbă absolută pentru poezia totală. A şi câştigat-o chiar în limba magică, românească. |n Serbia mea Nichita Stănescu este la el acasă ca o lumină divină, universală. Ca un ţipăt cosmic, ca <Unsprezece elegii> în unsprezece limbi din lume. Noi te vedem cu ochii, fiule al lui Eminescu. Noi te vedem cu ochii, frate Nichita”.
Actorul Eusebiu Ştefănescu, fiu al urbei Ploieştiului, susţine apoi, cu distincţia bine-i cunoscută, un memorabil moment poetic din lirica lui Nichita Stănescu. Şi, pentru ca ofranda adusă POETULUI să fie totală, organizatorii l-au implorat pe Dumnezeu să le trimită şi nişte cântăreţi, iar Domnul, în mare mila Sa, le-a trimis corul îngerilor din Eden căruia, noi muritorii de rând îi spunem CORUL MADRIGAL, condus de Marin Constantin. |ţi mulţumim Doamne pentru frumuseţea cântecelor şoptite de slujitorii tăi întru cinstirea stelei NICHITA din constelaţia EMINESCU!
Nicolae PENEŞ
Membru al Uniunii Scriitorilor din România
Laureat al Academiei Române