La data de 31 octombrie 1995 am avut fericita ocazie de a-l cunoaşte pe Andrei Voiculescu, fiul lui Ion Voiculescu şi nepotul marelui poet V. Voiculescu. Atunci, eram într-un birou la Ministerul Culturii. Andrei Voiculescu mi-a încredinţat spre publicare acest interviu extraordinar.
La data de 31 octombrie 1995 am avut fericita ocazie de a-l cunoaşte pe Andrei Voiculescu, fiul lui Ion Voiculescu şi nepotul marelui poet V. Voiculescu. Atunci, eram într-un birou la Ministerul Culturii. Andrei Voiculescu mi-a încredinţat spre publicare acest interviu extraordinar. Şi pentru a nu exista niciun fel de suspiciune asupra modului cum am intrat în posesia respectivului interviu, l-am rugat pe Andrei Voiculescu să-mi scrie pe prima pagină că este de acord cu publicarea acestuia. Şi iată ce a scris Andrei Voiculescu: “Predat azi, 31 octombrie 1995 D-lui Nicolae PENEŞ, pentru a fi citit, iar dacă Domnia sa consideră necesar, poate publica acest material”. Urmează semnătura lui Andrei Voiculescu.
Interviul dintre Andrei Voiculescu şi Vasile Mănuceanu a fost publicat de subsemnatul în revista “Totuşi iubirea” a lui Adrian Păunescu (al cărui colaborator eram) nr.12 (289) din martie 1996. Ulterior l-am introdus şi în volumul întâi al memoriilor noastre “Oraşul cu castani şi amintiri”, apărut la Editura “Editgraph” din Buzău în anul 2010.
Reproduc astăzi, pentru iubitorii de literatură, în foiletoane, în ziarul “Opinia” din Buzău, acest extraordinar document de istorie literară, aşa cum a apărut în 1996!
Nicolae PENEŞ
Membru al Uniunii Scriitorilor din România
Laureat al Academiei Române
***
În spaţiul spiritual buzoian, V. Voiculescu îşi poate revendica, post-mortem, un loc privilegiat, îndreptăţit, în ierarhia marilor valori cu care Dumnezeu a vrut să binecuvinteze şi acest colţ românesc! Investigarea vieţii şi operei scriitorului a stat, de aceea, nu doar în atenţia biografilor şi exegeţilor recunoscuţi, ci şi a cercetătorilor locali. Biblioteca Judeţeană Buzău fiind unul din fermenţii acestui anevoios, dar necesar proces de recuperare a “luminilor şi umbrelor” din existenţa tragică a autorului “Ultimelor sonete înbchipuite, “Poemelor cu îngeri”, “Zahei orbul” etc. Iniţiatorul acestui program de recuperare a memoriei scriitorului, de repunere a adevărului în “graniţele fireşti” a fost directorul respectivei instituţii, cercetătorul şi istoricul literar Alex. Oproescu. Rod al acestor admirabile eforturi sunt cele pentru op-uri de “Articole, comunicări, documente” tipărite de Biblioteca Judeţeană “V. Voiculescu” în anii 1974, 1979, 1991 şi 1994! Iată doar câteva referinţe despre generosul travaliu al acesui inimos şi harnic colectiv, apărute în presa vremii de-a lungul anilor: “De câţiva ani, la Buzău, în jurul Bibliotecii judeţene se produc reuniuni ale salonului literar cu remarcabile ecouri în afirmarea literaturii locale şi naţionale (Ion Apetroaie, Analele ştiinţifice ale Universităţii “Al. I.Cuza” Iaşi, Tomul XXII, 1976); “Sunt publicate, în cele două volume (I, II), mai ales documente de istorie literară şi contribuţii interpretative, o serie de mărturii şi evocări de real interes, apoi numeroase cercetări privind familia lui V. Voiculescu şi activitatea lui extra-literară etc. Materialul iconografic, abundent şi de o remarcabilă calitate, intregeşte fiecare din aceste volume, nu doar le ilustrează, în totul vădindu-se o seriozitate demnă şi competentă. Pentru exegenţii viitori ai operei lui V. Voiculescu, volumele acestea sunt de o importanţă deosebită şi nu pot fi ignorate, nu numai sub aspectul documentar, ci şi în plan analitic şi evocator (…). Asemenea serioase preocupări pentru întreţinerea într-o vie actualitate a marilor valori literare şi artistice constituie fapte de cultură relevabile şi semnalând iniţiativele şi acţiunile buzoiene le considerăm ca un exemplu ce poate fi urmat şi în alte locuri” (Mircea Iorgulescu: “Despre V. Voiculescu, România literară, XII, 24 aprilie 1980”); Volumul (III) apărut sub egida Bibliotecii “V. Voiculescu” din Buzău, se înscrie pe linia unor statornice preocupări ale forurilor locale de valorificare a moştenirii literare rămase de la … cel mai mare dintre autorii născuţi în această zonă a ţării” (Florentin Popescu: “Un scriitor pentru viitor”, “Tineretul liber”, V, 18 februarie 1993).
În acest context se înscrie şi publicarea, de către revista “Totuşi iubirea” a “dialogului” dintre Vasile Mănuceanu şi Andrei Voiculescu (nepotul scriitorului), încredinţat nouă, la data de 31 octombrie 1995, spre lectură şi publicare. Menţionăm că această convorbire “La centenarul naşterii lui Vasile Voiculescu” a avut loc la “Radio Europa liberă” şi a fost transmisă în emisiunea “Actualitatea românească” de luni, 8 aprilie 1985. De asemenea, facem precizarea că, o mare parte din respectivul interviu a fost publicat în volumul “Articole, comunicări, documente V. Voiculescu”, Biblioteca Judeţeană “V. Voiculescu”, Buzău, 1994. Voind să fie reprodus INTEGRAL, aşa cum s-a desfăşurat el, domnul Andrei Voiculescu ni l-a încredinţat spre publicare, fapt pentru care îi mulţumim. Îi mulţumim, de asemenea, poetului Adrian Păunescu pentru înţelegerea dovedită, de-a lungul anilor, faţă de VALORILE SPIRITUALE ALE NEAMULUI NOSTRU indiferent de orientările lor politice sau de convingerile lor religioase.
***
VM: S-a împlinit anul acesta un secol de la naşterea marelui poet Vasile Voiculescu. Cu sau fără voie, intelectualii din emigraţie îşi amintesc lunga perioadă de “exil intern”, punctată de ani grei de închisoare, a autorului “Poemelor cu îngeri”.
Pe un portret făcut de Velisarato în acea vreme, Vasile Voiculescu a scris cu stinsă şi sfâşietoare durere: “Lăsaţi-l, nimeni să nu-l ştie. / Un biet bătrân mocnind sub praf, / O biată umbră pe hârtie, / Mai tristă ca un epiraf…”. Poate că în acest catren este concentrată întreaga şi tragica poveste a acelor ani, pe care un istoric literar îi numeşte plin de candoare “anii compensatori ai claustrării”.
Aici, în Occident, trăieşte Andrei Voiculescu, nepotul lui Vasile Voiculescu, care a fost martorul apropiat al ultimilor ani de viaţă ai poetului. Faţă în faţă cu acest bărbat care seamănă uluitor cu autorul lui “Zahei orbul”, am petrecut ore întregi evocând figura marelui scriitor român. Nu am discutat despre opera lui Vasile Voiculescu, lucrul acesta fiind hărăzit celor de profesie. Am căutat numai să smulgem şi să limpezim pe cât s-a putut, din împletirea lor înşelătoare, unele momente din existenţa scriitorului, pe care istoria literară socialistă le-a lăsat dinadins neexplicate, sau a căutat să le denatureze înţelesul.