Iancu Marghiloman, tatăl viitorului prim-ministru, s-a căsătorit cu frumoasa Irina Isvoranu în anul 1850. Era de-acum un flăcău tomnatic, avea 34 de ani, iar Irina abia îmbobocise!
Iancu Marghiloman, tatăl viitorului prim-ministru, s-a căsătorit cu frumoasa Irina Isvoranu în anul 1850. Era de-acum un flăcău tomnatic, avea 34 de ani, iar Irina abia îmbobocise! Dar părinții Irinei au ținut cu dinții ca fata lor să se mărite cu chipeșul buzoian, mai ales că acesta era deja un nume printre cei ce-și făcuseră o avere considerabilă. Irina și Iancu Marghiloman au avut trei copii: Elena, născută în 1851, Alexandru, în 1854, și Mihail, în 1858. Sora mai mare a fraților Alexandru și Mihail Marghiloman s-a căsătorit de timpuriu cu Scarlat Pherekyde cu zece ani mai în vârstă. Era jurist și va ajunge președinte al Înaltei Curți de Casație. Elena a primit ca dotă, printre altele, moșia Scorțoasa pe care Iancu Marghiloman o cumpărase de la Dâmboviceanu. După decesul tatălui (1892), Elenei Pherekyde îi reveneau prin testament: o casă în București, str. Biserica Amzei; magaziile din portul Brăila; venitul din închirierea magaziilor “Nalbanlof”; moșiile Policiori cu trupurile “Florica” și “Pâclele”; Scurta sau Rotunda din Plasa Tohanilor; Caravala din județul Dolj; Vorniceni și Vlădeni sau Fandolica din județul Dorohoi.
Scarlat Pherekyde, pe care Constantin Argetoianu, în stilul său acid, îl descrie ca fiind “un adormit de la casație” era frate cu omul politic Mihail Pherekyde, de mai multe ori ministru în guvernarea liberală. Elena și Scarlat Pherekyde au avut următorii copii: Ștefan, născut în 1871 și decedat la vârsta de un an, Irina (n.1872), căsătorită mai întâi cu Emanoil Grădișteanu, apoi cu Nicolae Marin Butculescu (bunicul Irinei Vlăduca Marghiloman, urmașa Marghilomanilor trăitoare în Frankfurt, Germania), Ion (n.1874), care va avea patru mariaje (un fel de oaia neagră a familiei), Ana (n.1876), căsătorită cu doctorul Constantin Brătianu și Mihail Pherekyde (n.1878), căsătorit cu Simky Lahovary, apoi cu Ecaterina Jurașcu. Elena Pherekyde a fost Doamnă de Onoare a Reginei Carmen Sylva și președinta Societății de Binefacere “Oborul”. Fiica ei, Irina Butculescu, va avea la rându-i cinci copii, ultimul născut fiind Mihail N. Butculescu-Marghiloman (1910-1980), moștenitorul averii lui Alexandru Marghiloman, tatăl Irinei Vlăduca-Marghiloman de la Frankfurt. Mihail N. Butculescu-Marghiloman a fost arhitect de profesie, iar după intrarea rușilor în țară a cunoscut prigoana și închisorile comuniste reușind, sub Ceaușescu, să-și cumpere cu bani grei libertatea emigrând în Israel, soția sa fiind de origine evreiască. Dar viața din Israel nu-i satisfăcea pe deplin aspirațiile sale de arhitect de excepție, așa că emigrează în Germania, stabilindu-se la Frankfurt. Aici, se impune în câțiva ani ca unul din cei mai dotați arhitecți, fiind cooptat în colectivul care va realiza construcția noii primării din Frankfurt. Fiica Irina se va căsători cu arhitectul George Vlăduca și vor avea la rândul lor o fiică, Alexandra-Irina, ce-și va lua diploma de arhitect în Capitala Marii Britanii, unde urmase liceul și Facultatea de Arhitectură.
Dacă surorii mai mari a fraților Marghiloman i-a dărut Dumnezeu cinci urmași, cei doi băieți ai lui Iancu și Irina Marghiloman nu vor avea urmași. Mihail Marghiloman va duce o viață de huzur, cheltuind întreaga avere lăsată moștenire de controversatul său părinte. Despre Mihail Marghiloman, același caustic Constantin Argetoianu ni-l descrie în memoriile sale ca nefăcând politică, trăind la Paris între “cai și cocote”. Se va căsători cu franțuzoaica Susana Avery, dar nu vor avea urmași. În ambiția sa de a-l vedea și pe Mihail om de afaceri, Iancu Marghiloman îi va deschide la Brăila, loc înfloritor pentru comerțul pe Dunăre, un birou, făcându-l reprezentantul său în negoțul cu cereale. Brăila cunoștea în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea o înflorire deosebită, întrucât aici se fixa prețul cerealelor pe piața Europei! Viața de noapte a Brăilei, cu femeile de a căror frumusețe se dusese vestea peste mări și țări, cum se zice, îl ademenește precum sirenele pe Ulise. Și Mișu nu rezistă ispitelor. Când bătrânul Marghiloman, cel care n-ar fi dat un creițar fără dobândă, află de isprăvile lui Mișu, care adusese biroul în pragul falimentului, îi retrage din afaceri.
Amintiri demne de reținut despre Mișu Marghiloman găsim și în “memoriile” lui I.G.Duca. Vorbind despre orașul Iași la începutul refugiului din 1916, acesta scrie: “Zăpada nu căzuse încă, dar vremea era întunecoasă și gerul aspru. Pe străzi rătăceau refugiații ca niște umbre triste. Hotelurile, casele particulare erau pline, familii întregi trăiau îngrămădite în câte o odăiță sărăcăcioasă și murdară. Se organizau popote, dar nu se găseau decât pâine neagră și fasole. Oameni bogați, proprietari de mii de pogoane n-aveau o mie de lei și alergau pe la bănci să obțină câte un credit. Zilnic veneau la mine prieteni și cunoscuți ca să îi ajut să-și procure fonduri. Printre aceștia nu-i voi uita niciodată pe Mișu Marghiloman, fratele lui Alexandru Marghiloman. Îl cunoșteam din copilăria mea și în viața lui luxoasă la Paris, prin caii săi de curse fusese pentru mine expresia vie a bogăției. Mi s-a părut atât de curios când mi-a mărturisit că a rămas fără parale, că vrea să plece în Franța, dar nu are cu ce și când l-am văzut redus la un modest geamantan și cu un palton cam învechit, am făcut, firește, tot ce am putut pentru a-i înlesni înapoierea la Paris”.
În capitolul următor despre ministeriatele lui Alexandru Marghiloman și crezul său politic.
Nicolae PENEȘ este
Membru al Uniunii Scriitorilor din România
Laureat al Academiei Române