O nouă amânare în dosarul „Maternitatea”. Completul de cinci judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție se va pronunța definitiv abia peste două săptămâni, pe 19 noiembrie, în dosarul în care este judecat fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, ex-senatorul Victor Mocanu.
La instanţa de fond, cea mai mare sentinţă în acest dosar a primit-o Victor Mocanu, fost senator PSD (2012-2016) şi fost preşedinte al CJ Buzău (2004-2012), respectiv 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare a fost condamnat acesta, fiind găsit vinovat de abuz în serviciu. Procesul priveşte modul în care fostul politician a inaugurat în scop electoral noua maternitate, pe 1 iunie 2012, cu câteva zile înainte de scrutinul pentru alegerea autorităţilor locale, scrutin la care Victor Mocanu a candidat independent pentru un nou mandat de preşedinte al CJ Buzău.
Spitalul a devenit funcţional abia în primăvara anului 2016, la patru ani de la inaugurarea formală realizată de Mocanu. Pentru deschiderea ei s-a făcut un credit de 4 milioane de euro, dar a dat şi Guvernul o sumă mai mică. Dosarul „Maternitatea” a fost trimis în instanţă de DNA în luna decembrie 2013.
asta-i justitia romaneasca amana pana la calendele grecesti,in amerca dupa prima condamnare era ori in pirnaie ori
platea o cautiune prin care statul recupera o parte din prejudiciu si sigur acesti d-zei locali n-ar mai fi avut atita tupeu
in romanica,trai neneaca