Profesorii buzoieni speriați de reducerea a 300 de posturi în anul școlar viitor

O notă trimisă de ministrul Educației la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) i-a pus pe jar pe liderii profesorilor buzoieni. Mai exact Ministerul Educației a stabilit ca peste 300 de posturi din învățământul buzoian să se reducă în anul școlar viitor. Sindicaliștii reclamă faptul că șefii IȘJ Buzău au uitat intenționat să îi invite la videoconferință tocmai pentru a nu se face prea mult tam-tam în legătură cu o directiva ce va lăsa pe drumuri mai mulți profesori buzoieni. De cealaltă parte, șefii Inspectoratului Școlar garantează că nu va fi dat nimeni afară de la catedră și nuanțează datele problemei.

„Eram de obicei chemați la videoconferința cu ministrul Educației, dar de data asta nu. S-a decis reducerea numărului de posturi cu peste 300. Informația a ajuns la noi „pe surse”,  cum spun jurnaliștii, și am verificat-o vorbind cu colegii din alte județe. S-a dovedit o informație corectă, așa că am cerut explicații la Inspectoratul Școlar unde ni s-a spus că nu există nici un risc. Că nu vor fi afectați oamenii. Nu este adevărat. Bineînțeles că oamenii vor fi afectați pentru că vor rămâne fără posturi suficiente”, a declarat liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SÎP) Buzău, Ion Dobre.

Suplinitorii, mai afectați

Inspectorul general spune totuși că nu sunt motive de îngrijorare, iar sugestia ­mi­nistrului vine pe fondul reducerii numărului de elevi.

„În această notă este vorba despre stabilirea numărului maxim de posturi din sistem, atât didactic cât și nedidactic. Prima constrângere este dată de reîncadrarea în bugetul pe cap de elev alocat instituțiilor de învățământ. Categoric însă nu putem vorbi despre oameni care vor rămâne fără loc de muncă. Trebuie să înțelegem că atunci când vorbim despre locuri de muncă ne referim la titulari care ei au catedra garantată, și la suplinitorii care au contract pe perioadă limitată, de 1 an de zile. Dacă într-o școală se reduce numărul de ore pentru că sunt elevi mai puțini, nu va pleca nici un titular. În schimb, la expirarea contractului, suplinitorii dacă nu se mai regăsesc, se vor orienta către alte școli după ce vor da examenul din nou. Repet: totul se raportează la numărul de elevi. Nu poți rămâne cu același personal dacă ai cu 100 de elevi mai puțin”, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean Buzău, Dumitru Ene.

Potrivit aceleiași surse, o garanție o au acum și cei din rândul personalului nedidactic și auxiliar (secretare, contabile, bibliotecari, administratori etc) pentru că se pot transfera de la o școală la alta dacă li se desființează postul. Până acum aceștia nu puteau să părăsească locul pentru care dăduseră examen.